Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că liberalii vor depune, marți, moțiunea de cenzură și se așteaptă ca tot astăzi aceasta să fie citită în plenul Parlamentului. Orban a explicat că se așteaptă la șicane din partea PSD, dar a precizat că liberalii sunt pregătiți de cotraatac. De asemenea, liderul PNL a mai spus că liberalii au continuat negocierile, chiar dacă au strâns deja 237 de semnături.
”N-am nicio temere! Consider că cineva în momentul în care a semnat, a decis să voteze moțiunea de cenzură.
Veți afla numărul total de semnături când vom depune moțiunea de cenzură. Joi v-am anunțat că aveam 237, dar în același timp am continuat negocierile și cu alți parlamentari până la ora depunerii moțiunii.”, a spus Ludovic Orban.
Cu toate că speră ca de această dată să aibă suficiente voturi pentru a dărâma Guvernul Dăncilă, liberalii recunosc că noul guvern care ar urma să înlocuiască executivul Dăncilă a dat de primul hop: formarea, care a fost blocată de tensiunile dintre PNL și USR.
“PNL își asumă răspunderea guvernării, dacă nu se vor face alegeri anticipate. Vom avea cu siguranță un guvern fără PSD. Nu putem anticipa, am preferat să nu adâncim discuțiile în acele puncte în care nu suntem de acord. În cazul în care moțiunea va trece, președintele va declanșa consultări la Cotroceni. În ceea ce privește PNL, am anunțat, prima soluție anticipate, a doua asumarea răspunderii guvernării”, a declarat Ludovic Orban.