7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăPNL a depus plângere penală împotriva lui Meleşcanu: ,, Trebuie să răspundă...

PNL a depus plângere penală împotriva lui Meleşcanu: ,, Trebuie să răspundă penal pentru fapta”

“Preşedintele organizaţiei PNL Diaspora, domnul senator Viorel Badea, a depus la Parchetul General denunţ penal împotriva ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. Ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 26 mai este incalificabil şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, trebuie să răspundă penal pentru fapta cu premeditare săvârşită de acesta şi de toţi cu responsabilităţi în organizarea alegerilor în secţiile de votare din străinătate, fapta cu premeditare de împiedicare a exercitării a dreptului de vot al cetăţenilor români”, a afirmat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Dancă, vineri.

Potrivit liderului PNL, PSD şi ALDE au încercat să împiedice sub toate formele exercitarea acestui drept de vot.

“În denunţul penal depus la Parchetul General sunt evidenţiate aceste fapte care demonstrează intenţia autorului, respectiv ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi probele în susţinerea acestei acuzaţii. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat duminică arată o ură a celor din PSD şi din ALDE care ştiind că nu vor obţine niciun folos în urma votului exprimat de cetăţenii români în străinătate au încercat să împiedice sub toate formele exercitarea acestui drept de vot”, a spus Ionel Dancă.

El a mai afirmat că românii au fost alungaţi din ţară de guvernările PSD. 
“Este o faptă cu premeditare la care am asistat duminică, atunci când mii de cetăţeni români alungaţi din ţară de această guvernare şi de guvernările PSD din anii trecuţi, români care şi-au căutat un nivel de trai mai bun în alte ţări şi au vrut să schimbe România în bine, le-a fost interzis dreptul la vot într-un mod inimaginabil. Au fost abuzuri săvârşite cu premeditare, ceea ce constituie elementele unei infracţiuni penale care trebuie pedepsită”, a conchis acesta.

Cele mai citite

Cresc importurile de electricitate din Ucraina după atacurile rusești

Importurile zilnice de electricitate din Ucraina vor atinge cel mai ridicat nivel din acest an, după ce o serie de atacuri cu rachete rusești...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Claudiu Târziu (AUR): „Aberant, un elev român este amendat pentru patriotism!”

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), se declară revoltat de cazul unui elev de liceu din...
Ultima oră
Pe aceeași temă