21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăMoțiunea de cenzură a PNL, depusă în Parlament în timpul protestelor

Moțiunea de cenzură a PNL, depusă în Parlament în timpul protestelor

PNL critică Exectivul pentru rata record a inflaţiei, de 5.4%, creşterea ROBOR şi tentativă de subordonare politică a magistraţilor.

 “Indicatorii statistici din acest an spun aproape totul despre incompetenţa vădită a acestui guvern! Guvernul Dăncilă poate fi numit, pe bună dreptate, guvernul scumpirilor! Inflaţia, adică ritmul de creştere a preţurilor de consum, a ajuns la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. (…) ROBOR, indicatorul de referinţă pentru dobânzile la creditele bancare, a ajuns la aproape 3%, adică la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, determinând creşteri importante ale ratelor bancare pentru tinerii care au credite. În unele cazuri ratele au ajuns să fie mai mari şi cu câteva sute de lei lunar”, se arată în textul moţiunii de cenzură a PNL. 

Liberalii mai susţin că, din cauza măsurilor Cabinetului Dăncilă, datoria publică a statului român a ajuns la 100 de miliarde de lei, doar în anul 2016 România împrumutând peste 24 miliarde lei.

“În plină creştere economică, cu o guvernare PSD-ALDE, România trăieşte ca ”săracul satului, cu datoria scrisă pe caiet”. Din anul 2012 şi până astăzi, datoria publică a statului român a crescut cu 100 de miliarde de lei! Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, aţi îndatorat România cu peste 24 de miliarde. De asemenea, nu spuneţi nicio vorbă despre cât scot românii din buzunar pentru a plăti dobânzi pentru datoria publică! Anul trecut s-au plătit dobânzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobânzi de peste 11,3 miliarde lei. Nu vă întrebăm ceea ce s-ar fi putut construi cu aceşti bani, pentru că PSD nu a construit nimic în România! Nici nu ştie şi nici nu poate să construiască autostrăzi, şcoli şi spitale”, potrivit sursei citate.

PNL mai spune că Executivul a încercat să subordoneze politic magistraţii, lucru care afectează în mod direct independenţa instituţiilor din sistemul judiciar şi statul de drept în România.

“Guvernul condus de dumneavoastră a pus sub semnul întrebării funcţionarea unor instituţii fundamentale într-un stat de drept. Mai întâi aţi încercat să discreditaţi funcţionarea independentă a acestora, iar apoi aţi depus toate eforturile pentru a le subordona direct partidelor de guvernare şi forurilor de conducere ale acestora! Deşi nu aţi suflat un cuvânt, nici în campania electorală şi nici în programele de guvernare, obiectele principale care vă călăuzesc la guvernare sunt: amputarea legilor din domeniul justiţiei şi reîntoarcerea în epoca subordonării politice a magistraţilor. Din păcate, interesele reale ale românilor au trecut în plan secundar”, îi transmite PNL premierului Viorica Dăncilă, conform documentului.

Liberalii mai acuză că guvernul PSD-ALDE ignoră investiţiile în educaţie şi cercetare, în condiţiile în care acestea ar duce la creşterea economică sustenabilă a României.

“Este bine că PSD a recunoscut, prin vocea unui fost ministru al educaţiei, acum câteva săptămâni, că: ”Statul, noi, am preferat să blocăm anumite reforme pentru că ne era mai comod”. Odată ce aţi recunoscut că există problema, nu aţi făcut, însă, nimic să o îndreptaţi! În Programul de Guvernare nu aţi scris că veţi ”bloca reformele pentru că vă este mai comod aşa”! Din păcate nu v-aţi limitat la a ”bloca” ci aţi pus în practică şi verbul ”a strica”. Când vine vorba despre educaţie, nu vorbim despre cifre goale, ci despre destinele a milioane de tineri şi despre viitorul nostru ca popor. Ştiţi că din cei 270.000 de elevi înscrişi în clasa I în perioada 2003-2004, peste 65% nu au o diplomă de Bacalaureat. Mai grav este că aproximativ 20% din întreaga cohortă nu au absolvit nici măcar ciclul gimnazial. La facultate au ajuns cu mult sub 30%, iar din aceştia, statistica ne spune că vor termina mai puţin de jumătate”, precizează liberalii în moţiunea de cenzură.

PNL aminteşte şi despre reforma în domeniul sănătăţii, acuzând că majorările salariilor medicilor nu vpr rezolva “boala cronică” de care este cuprinsă sistemul public de sănătate.

“Majorările salariale pentru unii medici, nu pentru toţi, nu rezolvă în niciun fel boala cronică în care se zbate sistemul public de sănătate! De ce nu le spuneţi românilor faptul că majorările de salarii s-au făcut, în cea mai mare parte, pe seama bugetelor spitalelor, lăsându-le fără resurse minimale de funcţionare? De ce nu spuneţi că reforma salarială din sănătate a condus la scăderi de lefuri pentru personalul auxiliar de specialitate şi la discriminări între profesionişti cu pregătire similară, cum ar fi farmaciştii, biologii sau chimiştii. Aţi promis medicamente mai ieftine, iar din cauza nepriceperii Guvernului, sute de medicamente nu vor mai fi deloc la dispoziţia pacienţilor. Ştim! Veţi analiza şi veţi evalua. Toate sunt la timpul viitor, poate după 2020! Pacienţii continuă să moară cu zile, stocurile de vaccinuri sunt în continuare insuficiente, iar dotările din majoritatea unităţilor sanitare pun medicii în imposibilitatea de a-şi face meseria”, explică PNL.

După depunerea moţiunii de cenzură, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat că documentul a fost semnat de 152 de parlamentari şi că partidul va avea negocieri pentru a avea o susţinere cât mai mare la votul în plen al moţiunii.

 

Orban: PNL este pregătit să își asume răspunderea guvernării

Liderul PNL, Ludovic Orban, a mai precizat, marţi, că, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă va fi adoptată în plenul reunit al Parlamentului, atunci partidul pe care îl conduce este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării.

“PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării. La ora actuală se lucrează în comisiile speciale ale partidului, vom avea o schiţă de guvernare. Principalul obiectiv este să punem punct acestei guvernări. Pentru români deja premierul ( Viorica Dăncilă-n.r) este ţinta tuturor glumelor şi miştourilor, nu se poate să nu existe ieşire publică în care să nu faci o gafă. (..) Consiliul Naţional al PNL a stabilit clar candidatul la funcţia de premier, persoana subsemnată ( Ludovic Orban-n.r). În cazul în care se va putea construi un guvern în jurul Partidului Naţional Liberal asta va fi propunerea oficială pe care o va propune PNL”,a susţinut Orban la România TV.

Acesta a adăugat că au fost purtate negocieri cu mai mulţi parlamentari pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

“Primii parteneri sunt formaţiunile politice din opoziţie, USR şi PMP. În rest negociem cu toată lumea. Mâine vom depune moţiunea de cenzură. Negocierile vor continua până la ziua dezbaterii şi votului cu fiecare parlamentar în parte şi cu fiecare grup. Am discutat şi cu ei ( PRO România- n.r). Vom vedea în cursul zilei de mâine. Aşteptăm semnături şi din partea lor”, a mai spus liderul PNL, întrebat dacă parlamentarii Pro România vor susţine moţiunea de cenzură.

În textul moţiunii de cenzură, liberalii acuză partidul de guvernământ că a folosit Curtea Constitutională a României (CCR) pentru “a amputa” atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

“PSD, cu mâna CCR, a mutat astfel decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea ministrului Justiţiei, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcţie de interese politice. Această abordare contravine poziţiei Uniunii Europene care s-a poziţionat împotriva politizării justiţiei”, se arată în documentul liberalilor.

Matematic partidele de Opoziţie ar avea 165 de voturi, din totalul de 233 necesare adoptării moţiunii de cenzură, chiar dacă sunt susţinuţi şi de parlamentarii neafiliaţi înscrişi în Pro România lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. În prezent, numărul total al parlamentarior este de 465.

Anul trecut, pe 23 noiembrie, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins moţiunea de cenzură “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” prin care liberalii îi cereau demisia premierului Mihai Tudose.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă