19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăPNL, despre Toader: Aşteaptă candidatura unui cavaler al Apocalipsei Justiţiei pentru şefia...

PNL, despre Toader: Aşteaptă candidatura unui cavaler al Apocalipsei Justiţiei pentru şefia DNA?

 “Tudorel Toader transmite mesajul ‘Justiţia sunt eu, nu magistraţii’. Decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a refuza desemnarea unui candidat pentru poziţia de procuror-şef al DNA, arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar. Este inadmisibil ca dintre cei patru candidaţi care şi-au manifestat dorinţa de a ocupa această poziţie Tudorel Toader să decidă să nu facă nicio nominalizare. Îi solicităm ministrului Justiţiei să dea explicaţii publice şi să prezinte criteriile care au stat la baza deciziei de respingere a tuturor candidaţilor. Este greu de înţeles cum niciunul dintre candidaţi nu a întrunit condiţiile pentru a fi desemnat pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

PNL susţine că a cerut ca toate cererile candidaţilor eligibili pentru funcţia de conducere a DNA să fie înaintate CSM pentru evaluare, liberalii întrebându-se acum dacă ministrul Justiţiei aşteaptă candidatura “unuia dintre cavalerii apocalipsei justiţiei”, Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae sau a lui Florin Iordache.

“Partidul Naţional Liberal a cerut ca toţi candidaţii care îndeplinesc criteriile legale să fie înaintate CSM pentru evaluare, iar atributul de selecţie să aparţină organismului care este garantul independenţei justiţiei, conform Constituţiei. Rolul ministrului Justiţiei trebuia să fie acela de a propune Preşedintelui României spre numire în funcţie a acelui candidat care ar fi obţinut avizul favorabil al CSM. Propunerea PNL este în acord cu solicitările Comisiei Europene, prin raportul MCV, cu principiile constituţionale şi cu Legea privind statul judecătorilor şi procurorilor. Ne întrebăm dacă nu cumva Tudorel Toader aşteaptă candidatura unuia dintre cavalerii apocalipsei justiţiei din România, în persoana lui Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae sau Florin Iordache, şi aplicarea principiului sovietic potrivit căruia <reluăm procedura până iese cum vrem noi>”, se mai arată în comunicatul de presă al liberalilor.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că nu este de acord cu niciunul dintre cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef DNA, procedura urmând a fi reluată, potrivit unui anunţ al ministerului Justiţiei.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

3 genți de damă elegante, potrivite pentru ocazii speciale

În lumea modei, alegerea unei genți elegante pentru ocazii speciale poate fi esențială pentru a completa o ținută și a evidenția stilul și rafinamentul...

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă