10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăPNL și-a lansat ­candidații la europarlamentare ­într-o clădire administrată de PSD

PNL și-a lansat ­candidații la europarlamentare ­într-o clădire administrată de PSD

La întâlnire au participat președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, lideri naționali și locali ai PNL, primari, parlamentari și candidați la alegerile europarlamentare, printre care și cei aflați pe primele locuri pe listă, precum Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Ciprian Bușoi și Vlad Nistor.

Au mai participat primari din Dobrogea, dar și sute de simpatizanți. Decizia de a organiza lansare în pavilion este oarecum logică, pentru că județul Constanța nu are spații adecvate pentru o întâlnire de asemenea amploare. ­Cârcotașii și-au adus însă aminte de vremurile când exista USL.
Emisiune politică în muzeu

Lansarea de azi vine la câteva săptămâni după un scandal monstru cu o temă asemănătoare. Atunci, Realitatea TV a organizat o emisiune în interiorul Muzeului Național de Artă și Istorie, care aparține tot Consiliului Județean Constanța. O emisiune filmată noaptea, târziu, când programul se încheiase. Aproape trei ore și jumătate, Cozmin Gușă și o parte din invitații săi au făcut politică în instituția de cultură, sub pretextul filmării unei emisiuni despre cum este văzută România, de la Constanța. Cozmin Gușă a afirmat în emisiune că a ajuns în Muzeul de Istorie „prin intervenții“, datorită relațiilor pe care le are. În emisiune a fost prezent și un ansamblu folcloric din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, instituție aflată tot în subordinea CJC.

Conducerea consiliului susține că nu a aprobat filmarea, iar directorul muzeului, Sorin Colesniuc, a declarat că nu știa că emisiunea va fi una politică. Pavilionul Expoziţional Constanţa a fost inaugurat în anul 2008, de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, la cinci ani după începerea construcției.

Este prevăzut cu o sală de expoziţie în suprafaţă totală de peste 4.800 mp, o sală de conferinţe cu capacitate de 300 de locuri, precum şi spaţii destinate diverselor servicii, dar şi centru de presă, cabinet medical, secretariat, birouri firme, zone de alimentaţie publică etc. Suprafaţa totală a Pavilionului Expoziţional este de peste 7.600 mp, distribuiţi în trei corpuri distincte.

De activitatea Pavilionului Expozițional în CJC se ocupă Claudiu Palaz, vicepreședinte al instituției și președinte al PMP Constanța.
Pavilionul s-a făcut remarcat, recent, după ce consilierii județeni PSD și PMP au aprobat construcția unui catarg care a costat 80.000 de euro.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă