10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăPNL solicită audierea Vioricăi Dăncilă în Parlament

PNL solicită audierea Vioricăi Dăncilă în Parlament

„Această sesiune parlamentară este obligatoriu să înceapă cu audierea primului ministru Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului, cu privire la reprimarea protestelor paşnice şi intervenţia violentă a Jandarmeriei împotriva protestatarilor paşnici. PNL a solicitat astăzi audierea primului ministru al României, Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului, la ora Guvernului, exact la începutul sesiunii parlamentare”, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Ea a subliniat că premierul trebuie să dea socoteală cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe 10 august.

„Primul ministru al României trebuie să spună de ce nu a remaniat-o încă pe ministrul de Interne, Carmen Dan, ca urmare a celei mai dezastruoase intervenţii a Jandarmeriei împotriva protestatarilor de la mineriade încoace şi, de asemenea, ca urmare a contradicţiilor flagrante între afirmaţiile ministrului de Interne şi analizele şi declaraţiile celor din Jandarmerie şi din partea prefectului Capitalei. Primul ministrul este obligat să spună în faţa Parlamentului adevărul şi îl provocăm să spună adevărul, pentru că oferirea de informaţii false Parlamentului atrage răspundere penală în baza legii răspunderii ministeriale. Primul ministru Viorica Dăncilă este obligată şi o provocăm să nu mai citească minciuni din tot felul de hârtiuţe puse în faţă de către cei de care se înconjoară şi în caz contrar să înţeleagă că îşi atrage răspunderea penală în baza răspunderii ministeriale”, a arătat Turcan.

Liderul deputaţilor PNL a arătat că premierul trebuie să dea explicaţii şi cu privire la „gestionarea dezastruoasă” a crizei pestei porcine.

„Sperăm că cei care au majoritate în Parlamentul României să nu mai facă zid în faţa aflării adevărului”, a afirmat Turcan.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă