11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăPoziția premierului desemnat în privința organizării examenului de rezidențiat

Poziția premierului desemnat în privința organizării examenului de rezidențiat

“Cu siguranţă că susţinem orice soluţie care să permită organizarea examenului de rezidenţiat într-un timp cât mai scurt. Readuc aminte că întârzierile de organizare a examenului de rezidenţiat sunt răspunderea exclusivă a guvernului care a fost demis prin moţiune de cenzură. Şi dacă nu ar fi existat această propunere legislativă, imediat după învestirea guvernului, noi am fi rezolvat această problemă”, a spus Orban la Parlament.

Marţi, Camera Deputaţilor ar urma să discute un proiect de lege privind organizarea rezidenţiatului.

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţea trecută, în unanimitate (72 de voturi “pentru”), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie.

“Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi prin concurs naţional în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidenţiatul în medicina de familie, prin test de selecţie, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale”, prevede amendamentul senatorului PSD Liviu Pop.

Pentru anul în curs, concursul pentru rezidenţiat se va desfăşura aşa cum era stabilit, pe 8 decembrie, şi în acest sens, actul normativ iniţiat de un grup de parlamentari de la PSD, UDMR şi PNL şi amendat de Senat prevede că “prin derogare concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru anul 2019 şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior publice acreditate care au facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie”.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă