7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCancelarul Austriei condamnă violenţele din timpul manifestaţiei de la Bucureşti

Cancelarul Austriei condamnă violenţele din timpul manifestaţiei de la Bucureşti

“Libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt libertăţi fundamentale ale Uniunii Europene, care trebuie protejate în mod necondiţionat”, a subliniat Kurz, a cărui ţară asigură în prezent Preşedinţia prin rotaţie a UE.

Potrivit AFP, peste 450 de persoane au fost rănite şi în jur de 30 au fost arestate vineri seara, în timpul manifestaţiei împotriva guvernului de stânga al României, manifestaţie care a degenerat. Majoritatea manifestanţilor răniţi au trebuit să fie îngrijiţi după ce au inhalat gaze lacrimogene, în timp ce alţii au suferit contuzii. În jur de 30 de jandarmi se numără printre răniţi, dintre care 11 au fost spitalizaţi, adaugă agenţia de presă franceză.

Zeci de mii de români au ieşit în stradă vineri pentru a protesta împotriva guvernului social-democrat în mai multe oraşe din ţară şi în capitala Bucureşti, unde sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma ciocnirilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine, au relatat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă agenţiile de presă şi media internaţionale.

Criticată de opoziţia de centru-dreapta pentru intervenţia sa în forţă, jandarmeria română a asigurat că “a acţionat în mod gradual şi proporţional”, ca răspuns la acţiunile violente ale mai multor zeci de huligani.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă