14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăPremierul interimar cere monitorizarea piețelor

Premierul interimar cere monitorizarea piețelor

“Pieţele vor fi deschise, motiv pentru care, aşa cum am discutat, o să rog ANSVSA şi structurile Ministerului Afacerilor Interne să îşi coordoneze activităţile astfel încât să putem să avem o monitorizare a tot ceea ce înseamnă activitatea în pieţe, pentru a putea să evităm partea aceasta de răspândire a a virusului”, a spus Ciucă, în debutul şedinţei de guvern.

Precizările au fost făcute în contextul în care secretarul de stat Raed Arafat a explicat, în cadrul reuniunii Guvernului, că la nivelul Capitalei, din data 6 decembrie până joi, a fost înregistrat un număr de 9.070 de cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2. Acesta a menţionat că la nivelul Prefecturii Bucureşti s-a discutat despre intensificarea controalelor şi a măsurilor de implementare a restricţiilor existente la acest moment.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă