7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăPreşedintele Ungariei, prezent la slujba de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

Preşedintele Ungariei, prezent la slujba de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

 

Familia prezidenţială ungară se află, sâmbătă, în România şi s-a alăturat celor aproximativ 130.000 de pelerini care asistă la slujba de la Biserica franciscană din Şumuleu Ciuc, la fel ca în fiecare an. De asemenea, între participanţii la procesiune se numără şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, informează corespondentul Mediafax.

“Sunt prezenţi preşedintele Ungariei, vicepremierul Ungariei, miniştri din guvernul ungar, lideri ai comunităţii maghiare din Harghita şi Covasna. Acesta este un pelerinaj religios, de aceea sper ca participanţii să se comporte ca atare, să participe cu pioşenie la această sărbătoare a Rusaliilor Catolice. Sper, la fel ca anul trecut, când nu au existat încălcări ale siguranţei publice şi ordinii constituţionale, să nu existe nici acum”, a declarat Jean – Adrian Andrei, prefectul judeţului Harghita.

Peste 250 de jandarmi se află la faţa locului pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

“Jandarmii vor fi prezenţi pe traseele de afluire/defluire ale pelerinilor spre şi dinspre Catedrala Franciscană şi pe dealul Şumuleul Mic, din municipiul Miercurea-Ciuc”, a informat Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş.

Pelerinii au venit din toată Europa şi s-au rugat la Fecioara Maria pentru sănătate, potrivit tradiţiei. Sfânta Liturghie de Rusalii a început la ora 12.00.

În centrul pelerinajului se află Fecioara Maria, a cărei statuie a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510 şi 1515 în stilul Renaşterii transilvănene de un artist anonim, fiind cea mai mare statuie făcătoare de minuni din lume.

Prima menţiune a statuii Maicii Domnului de la Şumuleu a părut în anul 1624, într-un inventar al bunurilor Mănăstririi şi Bisericii Franciscane, la care face referire istoricului franciscan Leonárd Losteiner, în însemnările sale din 1776-1777.

Marea invazie turco-tătară din zona Ciucului, în 1661, a devastat şi incendiat complexul mănăstiresc de la Şumuleu şi Cetatea Miko (pe teritoriul actualului oraş Miercurea Ciuc), iar peste 10.000 de locuitori au pierit sau au fost luaţi în robie.

Din altarul Maicii Domnului a fost salvată doar Statuia Fecioarei Maria care, după reconstruirea bisericii, în 1664, a fost aşezată pe altarul principal, alături de statuile Sfintelor Ecaterina şi Barbara.

Potrivit unei legende, de atunci, în preajma unui pericol care ameninţă secuimea, faţa statuii se schimbă, iar rana de pe obraz, pricinuită de sabia unui tătar, sângerează.

Sute de vindecări miraculoase şi de dorinţe împlinite sunt puse pe seama statuii Fecioarei Maria. Dovadă stau numeroase obiecte din metal, din aur şi din argint, donate de persoanele ale căror rugăciuni au primit ascultarea divină.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă