9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimar PSD: Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului şi...

Primar PSD: Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului şi a ţării

Primarul oraşului Jebel, din judeţul Timiş, Sabin Bociu, a postat, luni dimineaţa, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îi solicit demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului, după ce a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

“Sunt membru al Partidului Social-Democrat de 20 de ani, cred în valorile stângii, dar nu mă alătur grupului de sinucigaşi politici şi dezavuez deciziile CExN! Trăiesc cu speranţa că sunt mulţi colegi ce gândesc la fel ca mine şi că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului şi a ţării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor”, a scris Sabin Bociu, care este şi vicepreşedinte al PSD Timiş, pe reţeaua de socializare.

Sabin Bociu a declarat, luni, pentru Mediafax, că situaţia actuală aduce mari prejudicii de imagine PSD-ului, motiv pentru care Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în lateral.

“Eu am o altă părere şi consider că e dreptul meu să mi-o expun, deşi deţin o funcţie în PSD, filiala Timiş, de vicepreşedinte. Este părerea mea şi am ţinut să mi-o expun pentru că am rămas surprins că nimeni din partid nu spune nimic, este aproape imposibil ca din atâţia oameni, cineva să nu aibă o altă părere. Consider că, într-adevăr, situaţia actuală aduce mari prejudicii de imagine partidului. Poate că un pas lateral ar fi necesar în condiţiile actuale. E normal să existe o prezumţie de nevinovăţie, dar suntem în politică, nu mai aştepţi o a doua sentinţă. Ar fi normal şi firesc pentru binele partidului ca domnul Dragnea să facă un pas lateral. Domnul Dragnea este preşedintele nostru, cu toată stima, dar la un moment dat trebuie să înţeleagă că interesul partidului primează faţă de, eu ştiu, un interes personal. Sunt membru de 20 de ani în acest partid şi mă consider loial. Poate alţii gândesc la fel, dar nu au curajul să spună”, a afirmat Sabin Bociu.

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Timiş s-a reunit la sfârşitul săptămânii trecute, iar la finalul şedinţei s-a luat decizia ca filiala judeţeană să susţină în continuare “echipa de la conducerea partidului, echipa guvernamentală, cât şi implementarea programului de guvernare votat de români în 2016, precum şi necesara reformă a justiţiei”.

“Au fost discuţii libere, colegii mei susţinându-şi punctele de vedere, dar la final concluzia se rezumă într-un singur cuvânt: unitate. Cu toţii am fost de acord că implementarea programului de guvernare este prioritară pentru binele ţării. În baza datelor statistice din ultimele luni de zile, România a înregistrat creştere economică, iar condiţiile de viaţă ale românilor au crescut şi ele. De asemenea, noi considerăm că acest partid, în întregul său, trebuie să funcţioneze în continuare ca o mare şi unită echipă, iar proiectele dezbătute trebuie duse la bun sfârşit, inclusiv reforma justiţiei”, a declarat preşedintele interimar al PSD Timiş, Călin Dobra.

Cele mai citite

Parlamentul European consideră exploatarea maternităţii surogat o eurocrimă

Noua directivă împotriva traficului de fiinţe umane şi a protecţiei victimelor acoperă şi căsătoriile forţate şi adopţiile ilegale, potrivit actualitate.org. Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Apple va organiza un eveniment în luna mai a anului 2024. Ce pregătește compania

Apple va organiza un eveniment pe 7 mai, a anunțat marți compania, în contextul în care există informații potrivit cărora luna viitoare va lansa...
Ultima oră
Pe aceeași temă