15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimarul Iașiului se așteaptă să aibă loc incidente cu ocazia mitingului din...

Primarul Iașiului se așteaptă să aibă loc incidente cu ocazia mitingului din 9 mai

“Mă aştept la incidente. Din punctul meu de vedere, este o dată prost aleasă. Nu aş fi propus niciodată desfăşurarea unui miting electoral în acelaşi timp cu Ziua Europei, mai ales pe fundamentul unei nemulţumiri generale a populaţiei României, şi mai ales în ziua în care are loc summitul de la Sibiu. Având în vedere că fiecare pasăre pe limba ei piere, asta este situaţia. (…) Eu cred, şi într-un fel şi sper, ca domnul Dragnea să înţeleagă că poate să vină şi de 10.000 de ori la Iaşi, dar nu se va schimba nivelul de simpatie a ieşenilor faţă de dumnealui. Şi nici măcar nu are de-a face cu persoana mea. Este un nivel de simpatie care se manifestă în spaţiul public discutând cu cetăţenii, fără să aducem o implicaţie politică sau o ranchiună politică care s-a perpetuat de-a lungul timpului”, a declarat primarul Chirica, pentru Agerpres.

Primarul Iaşului a mai spus şi că nu se aşteaptă la numărul de participanţi anticipat de organizatorii mitingului PSD.

“Îmi este greu să spun câte persoane vor participa. Însă nu vor fi nici pe departe cât spun. În ultima solicitare, că o corectează de la moment la moment, este înspre 25.000. Dar probabil că vor fi mai puţini”, a mai spus Mihai Chirica.

Declaraţiile edilului sunt făcute la o zi după anunţul preşedintelui PSD Iaşi, Maricel Popa, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, că filiala ieşeană a PSD va marca Ziua Europei cu un spectacol în aer liber, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului.

Maricel Popa a declarat, totodată, că a depus la Primăria Iaşi o cerere de autorizare pentru o manifestaţie care urmează să înceapă de la ora 16,00.

În 20 aprilie, în timpul ultimei vizite făcute la Iaşi pentru a participa la Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene a PSD, Liviu Dragnea a anunţat că va reveni pe 9 mai pentru a lua parte la un miting organizat de PSD.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă