10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăProiect: Instituțiile publice nu vor mai putea solicita cetățenilor copii după acte

Proiect: Instituțiile publice nu vor mai putea solicita cetățenilor copii după acte

„Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare. Sunt un susținător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăți relația dintre cetățean și stat. Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp și va deveni un exemplu de bună practică pentru fiecare instituție din țara noastră”, a declarat deputatul Tuță.

Astfel, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluționării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Proiectul de act normativ va crea premisele unui cadru mai eficient al procesului de acces la servicii publice, prin obligarea instituțiilor publice să își dezvolte baze de date interconectate și proceduri simplificate de interogare a acestora, consideră inițiatorul. 

Practic, documentele solicitate în original sau copie de administrația publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorități publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaștere în interiorul statului. 

Cele mai citite
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă