9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD a făcut scut în jurul șefei TVR

PSD a făcut scut în jurul șefei TVR

Membrii PNL, USR şi PMP au părăsit şedinţa comisiei după ce a fost aprobată solicitarea deputatului PSD Diana Tuşa, potrivit căreia Doina Gradea să îşi spună punctul de vedere şi să plece, fără întrebări sau dezbateri pe subiect. Doina Gradea a susținut că înregistrările făcute de Dragoş Pătraru reprezintă săvârşirea acţiunii de violare de viaţă privată, iar despre afirmaţia sa la adresa unei colege – pe care a numit-o “cap de porc” – a spus că este o “uzanţă” a colegilor din media de a-şi atribui porecle. ”Referirea mai puţin academică pe care am făcut-o la adresa unei colege, pentru care mi-am cerut scuze şi îmi cer scuze încă o dată, este o uzanţă a colegilor din media de a-şi atribui diverse porecle”, a mai spus ea. Doina Gradea susţine că la rândul ei are o poreclă şi că nu a vrut să îi lezeze imaginea colegei, toată discuţia cu aceasta fiind una privată. Gradea afirmă că a analizat activitatea lui Dragoş Pătraru de pe blogul său şi din cadrul emisiunilor televizate, constatând că acesta “încalcă în mod flagrant” contractul.

 

Gradea s-a simțit
„crucificată“

 

“Faptul că îi spun să facă de sărbători emisiuni mai soft nu înseamnă imixtiune în politica editorială, atât timp cât nu o fac în cadru formal, ci era pur şi simplu doar o părere, în cadrul unei discuţii private, chiar pe un ton glumeţ de ambele părţi”, este varianta lui Gradea. Ea susţine că Pătraru a avut timp de şapte luni aparatură de înregistrare asupra lui, astfel că a construit o campanie de discreditare a ei şi a Televiziunii Publice.

La final, Doina Gradea a susţinut că imaginea, sănătatea şi demnitatea i-au fost afectate şi se consideră “lezată” şi “crucificată”. Doina Gradea a citit de pe foaie ce avea de spus în faţa comisiei, după care a părăsit sala fără a oferi vreo declaraţie presei.

Realizatorul Dragoș Pătraru a postat pe YouTube mai multe înregistrări din discuţii cu Doina Gradea, preşedinte-director general al SRTv, şi Eduard Dârvariu, director TVR 1, care ar releva acţiuni de intimidare, ameninţări şi cenzură. Printre altele, Gradea a spus despre o reporteriţă: ”Este o tipă cu cap de porc. Nu poţi să o scoţi pe post. Dar OK femeia”. În plus, preşedinta SRTv susţine că unii dintre jurnaliştii instituţiei merită ”pumni în gură” şi, mai mult, să le fi fost adus un şef din afară „ca să vă taie“.    

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă