17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD-ALDE, contramanifestație în ziua moțiunii

PSD-ALDE, contramanifestație în ziua moțiunii

Şi Ludovic Orban a transmis un mesaj simpatizanţilor PNL să iasă în stradă în ziua moţiunii.

Întrebat, luni seară într-o emisiune difuzată de Antena 3, dacă sunt şanse să vină susţinătorii coaliţiei PSD-ALDE la Parlament în ziua moţiunii de cenzură, Claudiu Manda a răspuns scurt: “Da. S-ar putea să vină”, citează Mediafax.

Chestionat ce se poate întâmpla dacă, în ziua votului moţiunii vor fi la Parlament şi susţinătorii PSD-ALDE şi cei ai Opoziţiei, Manda a replicat: “Sunt două variante, fie să-i putem compara numeric, fie să ajungă la conflict. Numai că ce vedem azi că se întâmplă, inclusiv la nivelul Parlamentului, s-ar putea să îşi dorească în continuare, cei care vin acum, protestatarii astfel de acţiuni. Am luat şi măsuri în Parlament, însă te poţi gândi că susţinătorii USR vin la restaurant, să ia furculiţa şi apoi să fugă cu fuculiţa prin Parlament.”

Senatorul PSD a adăugat că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă să treacă şi că este posibil ca şi parlamentari ai Opoziţiei să nu fie prezenţi sau să voteze moţiunea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că social-democraţii vor fi prezenţi în plenul reunit pentru a asigura cvorumul necesar, dar nu vor vota la moţiunea de cenzură.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a transmis, luni, un mesaj simpatizanţilor formaţiunii pe care o conduce, îndemnându-i să iasă în stradă la mitingurile organizate în ziua moţiunii, atât în ţară cât şi în Bucureşti.

“PNL este deschis, după căderea Guvernului, la negocieri cu toate forţele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluţii benefice pentru România, care să reaşeze România pe drumul firesc, euro-atlantic, pe un drum democratic, care să respecte valorile şi principiile fundamentale care stau la baza funcţionării UE. Pe un drum care să permită fiecărui cetăţean să aibă o şansă la o viaţă mai bună. (…) Am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanţilor PNL, să fie prezenţi la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură, atât în Bucureşti miercuri, în ziua moţiunii, cât şi în toate celelalte oraşe în care se vor organiza mitinguri şi le-am solicitat să fie prezenţi pentru a fi alături de cetăţenii români care vor ca România să revină pe drumul drept”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL.

La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat luni că aleşii formaţiunii pe care o reprezintă au intrat în grevă japoneză, urmând ca până miercuri să poarte banderole albe la mână. Mai mult, USR cheamă oamenii în stradă, pe timpul votului moţiunii de cenzură.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, că USR nu va mai putea face accesul invitaţilor la grupul parlamentar al partidului, a anunţat liderul deputaţilor Claudiu Năsui. Protestatarii de săptămâna trecută au intrat cu ajutorul unor invitaţii din partea USR.

Imediat după ce au făcut accesul la Palatul Parlamentului, aceştia nu s-au dus la nivelul 1M, unde este grupul parlamentar al USR, ci au rămas la nivelul P1, unde au protestat, în timp ce premierul Viorica Dăncilă susţinea un discurs în plenul reunit despre preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România din ianuarie 2019.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă