15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD caută aliați. Lider PRO România: „PSD la nivel național este ca...

PSD caută aliați. Lider PRO România: „PSD la nivel național este ca un CAP în lichidare”

Liderii PSD analizează posibilitatea formării unor alianțe electorale cu alte partide aflate acum în Parlament. Pe lista posibililor viitori parteneri se află și cei din PRO România, majoritatea oameni plecați din PSD.

„Există partide cu care PSD a mai avut alianţe în trecut, fie că e vorba ALDE sau PPUsl. Sunt discuţii. Decizia se va lua luni. Nu este exclusă cu niciunul, cu Pro România, cu ALDE, cu PPUsl.”, a anunțat Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, citat de News.ro.

PSD pare dispus să treacă peste toate contrele publice avute cu cei din PRO România, unii dintre foștii social-democrați dând asigurări publice că nu va exista vreodată o alianță politică PSD – PRO România.

„PSD la nivel naţional este ca un CAP în lichidare, în care fiecare se gândeşte cum să mai ia uşa de la grajd, extinctorul şi două vaci să le ducă acasă la el. Eu cred că din viitorul Guvern când se va constitui, Pro România va face parte şi PSD nu. Cel mai târziu acest lucru se va întâmpla în noiembrie 2020.”, spunea anul trecut Marian Neacșu, fosta mână dreaptă a lui Liviu Dragnea în PSD, în prezent mâna dreaptă a lui Victor Ponta în PRO România.

„Este exclusă orice formă de colaborare cu PSD, noi ne-am propus să fim o alternativă la PSD, nu un alt PSD. La un moment dat vom avea o acţiune de triere a oamenilor din PSD care vor dori să vină în Pro România.”, adăuga cel care a fost coordonatorul campaniei PRO România pentru alegerile europarlamentare din toamna anului 2019.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...
Ultima oră
Pe aceeași temă