15 C
București
luni, 20 septembrie 2021

PSD își reciclează primarii perdanți

Mai mult decât atât, ea a obținut primul loc pe listă, deci cu siguranță va accede în camera superioară pentru următorii patru ani.  

Gabriela Firea nu este însă singurul fost primar care și-a pierdut mandatul pe care PSD îl pune pe listă. Toți primarii perdanți din București se regăsesc pe listele pentru Parlament ale formațiunii politice. Astfel, fostul primar al sectorului 1, Daniel Tudorache, a primit locul doi pe lista pentru Camera Deputaților în București, după Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, proaspăt cooptat de formațiunea politică. 

După Tudorache, următoarea poziție – eligibilă și ea – este ocupată de Daniel Florea, fostul primar al Sectorului 5.

Următoarele poziții pe lista pentru Camera Deputaților, București, sunt ocupate de Diana Tușa, Carmen Mihălcescu, Petre Florin Manole şi Georgian Pop.

Fostul primar al sectorului 6, Gabriel Mutu, care a pierdut Primăria în fața liberalului Ciprian Ciucu, se află pe lista de senatori, imediat după Gabriela Firea. El este urmat de Robert Cazanciuc, Daniel Zamfir, Mihnea Costoiu şi Gheorghe Piperea, avocatul conspiraționist care nu crede în coronavirus.

Se pare că pesediștii se bazează pe aproximativ patru mandate de senatori și opt sau nouă de deputați în circumscripția electorală București.   

Vechi în Parlament

Atât Daniel Tudorache, cât și Daniel Florea și Gabriel Mutu sunt parlamentari cu state vechi.

Daniel Tudorache a fost deputat de București, în legislatura 2012 -2016, timp în care și-a pus semnătura pe 38 de inițiative și a luat cuvântul în plen de cinci ori. El a părăsit Parlamentul ca un om sărac: în declarația de avere depusă în 2016, declara doar trei autoturisme Toyota și veniturile de la Parlament – 60.000 lei pe an.

Daniel Florea a fost deputat de Călărași în legislatura 2012 – 2016, timp în care a semnat peste 66 de inițiative legislative, dar a luat cuvântul în plen de numai cinci ori. Când a părăsit Parlamentul, în 2016, Florea avea o avere consistentă – un teren agricol de 2.500 mp în Călimănești, un apartament de 90 mp în București, autoturisme, ceasuri și bijuterii de 65.000 de euro. 

Gabriel Mutu a mai fost și el senator pe listele PSD București în două mandate, până în 2016. El a părăsit Senatul pentru a prelua Primăria, însă acum este nevoit să revină în forul legislativ. O carieră de succes pare a fi avut și Mutu, care declara la părăsirea Parlamentului în 2016 – terenuri, apartamente, active financiare, precum și ceasuri, bijuterii și tablouri de 185.000 de euro. 

Imunitatea parlamentară

Dacă acced în Parlament, foștii edili se vor bucura și de protecția acestuia. Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat deja că primul raport cu privire la activitatea din Primăria Capitalei sub Gabriela Firea a ajuns la DNA. La sectoarele 1 și 6 se anunță auditări financiare cu privire la activitatea foștilor primari. În aceste condiții, imunitatea conferită de Parlament este numai bună. Chiar dacă aleșii pot fi urmăriți sau trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate, ei nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. 

Citește și: Premiu sau pedeapsă de la partid: a fi sau a nu fi în Parlament 

Ultima oră
Pe aceeași temă