13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăPSD și ALDE caută soluții pentru contestarea raportului MCV

PSD și ALDE caută soluții pentru contestarea raportului MCV

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că raportul MCV nu este un document juridic, deci nu poate fi contestat, în schimb, ar putea fi contestat Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este un instrument tehnic, juridic. Tăriceanu susţine, însă, că trebuie făcută o analiză.

”Raportul MCV nu este un act juridic, el conţine nişte recomandări, deci el nu poate fi atacat sau contestat în justiţie ca să ne lămurim. (…) Ceea ce vă pot spune este că, Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este un instrument să-i zicem mai degrabă juridic, tehnic, el e cel care ar putea să fie, să presupunem, supus unei analize şi eventual contestat, dar o astfel de decizie nu este luată, nu am discutat”, a declarat, ieri, Călin Popescu Tăriceanu, solicitat să comenteze informaţiile conform cărora PSD ar lua în calcul contestarea raportului MCV.

Acesta a susținut că este nevoie de o analiză. ”Stau şi mă întreb următorul lucru: cum este respectată suveranitatea Parlamentului în momentul în care intervin nişte funcţionari de la comisie care nu au niciun fel de legitimitate. Pot ei, prin solicitările pe care le fac, să înfrângă voinţa Parlamentului şi suveranitatea, e o primă chestiune pe care mi-o pun”, a mai spus Tăriceanu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut ieri prima reacţie după prezentarea raportului MCV, afirmând că acesta are ”iz politic” şi dublu standard. „Raportul, în opinia mea, şi îmi pare rău să spun, de când sunt ministru, nu am lipsit de la nicio dezbatere. Toate explicaţiile pentru cele 12 recomandări au trecut prin filtru de la Ministrul Justiţiei. De data aceasta, tind să cred că raportul are iz politic, are multe interese. Raportul foloseşte standarde duble şi se raportează la obiective mobile mişcătoare”, a declarat Tudorel Toader.

 El a afirmat, referindu-se la recomandările din document, că recomandările nu sunt obligatorii, ci doar standardele. ”Cu mine personal nu a vorbit nimeni despre posibilitatea contestării. Când vor vorbi cu mine, voi răspunde. Întâi să vedem dacă, să vedem motivele și dacă voi fi eu ministrul Justiției la momentul acela, vom vedea”, a comentat Toader. ”Este necesară o evaluare serioasă a necesității impunerii MCV și a obiectivelor pe care acest MCV le urmărește, să vedem dacă deciziile MCV de astăzi rămân în limitele deciziei de la data impunerii. Dacă nu sunt valabile, comisia trebuia să emită o nouă decizie”, a afirmat  Tudorel Toader.

  

Planurile PSD

Anterior, o serie de reprezentanți ai PSD vorbiseră despre contestarea MCV. Deputatul PSD Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a declarat, ieri, că Guvernul va contesta raportul MCV (Mecanismul de cooperare şi verificare) la Curtea Europeană de Justiţie. Acesta a explicat că României i s-a făcut o nedreptate şi a acuzat Uniunea Europeană de dublu standard. La rândul său, ​Florin Iordache, șeful comisiei care a modificat legile justiției, a confirmat că PSD ia în calcul atacarea la Curtea Europeană de Justiție a raportului MCV, susținând că „partea juridică a acestuia nu stă în picioare”. „Analizăm. Putem discuta totuși să vedem dacă, discutând, analizând, atacăm sau nu atacăm. De la direcții politice la direcții juridice… Că ei pot face declarații e una, dar când ei îmi spun mie că nu trebuie să fac legile, să le opresc sunt chestiuni… Nu am o problemă cu dezbaterea politică, dar partea juridică nu stă în picioare”, a declarat Florin Iordache. El a adăugat că nu înțelege de ce oficialii europeni leagă MCV de aderarea la spațiul Schengen.

 

Recomandările MCV și decizia CCR

Comisia Europeană a introdus în raportul MCV, prezentat marți, opt recomandări suplimentare pentru România, cerând puterii de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO. De asemenea, Comisia cere înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală, dar și suspendarea procedurii procedurilor de numire și revocare a procurorilor șefi.

Potrivit unei decizii a CCR din 2012, statul român are obligația, în calitate de membru al UE, să aplice Mecanismul de Cooperare și Verificare și să dea curs recomandărilor formulate. Decizia CCR s-a bazat pe articolul 148 din Constituție potrivit căruia ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Potrivit Constituției, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor și celorlalte reglementări comunitare.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă