14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăRadiografia unei campanii electorale atipice

Radiografia unei campanii electorale atipice

A fost cu siguranță o campanie electorală în care s-au cheltuit mulți bani pentru promovare. Raportarea făcută până la mijlocul campaniei arăta că 13 milioane de euro fuseseră cheltuite până la acel moment.

A fost o campanie în care au vorbit mai ales liderii de partid și vectorii de imagine ai fiecărei formațiuni. Au fost puține scandaluri și gafe, dar nu pentru că politicienii tind spre perfecțiune, ci pentru că mulți dintre ei au fost aproape invizibili. Liderii politici au mers mai ales la televiziunile „de casă”, unde li s-au adresat prea puține întrebări incomode.

Vulnerabilitățile PNL: Politizare și traseism

Liberalii au lucrat mult la partea de imagine în această campanie și probabil că a fost cel mai vizibil partid. Premierul Ludovic Orban a făcut maratonul televiziunilor aproape în fiecare seară din ultimele săptămâni, iar când nu a fost la TV, a inaugurat lucrări și a tăiat panglici. PNL a beneficiat de prezența constantă și de mesajele transmise de președintele Klaus Iohannis, care a atacat în mai multe rânduri PSD și a cerut explicit românilor să voteze astfel încât după 6 decembrie să se coalizeze o majoritate în jurul PNL. Mai mult decât atât, liberalii au primit și ajutorul primarului Capitalei, Nicușor Dan, care a mers în campanie alături de liderii PNL, a apărut pe materialele de campanie ale acestora și s-a exprimat public în favoarea formațiunii. „PNL are cel mai solid program de guvernare. Avem de absorbit 80 miliarde de euro, avem de absorbit în viteză acest bani şi nu avem timp de pierdut, nu ne permitem. PNL are cea mai bună variantă de premier, pe Ludovic Orban. E o persoană pe care am cunoscut-o în aceste luni, o persoană de încredere, care îşi ţine cuvântul, o persoană loială, mai are o calitate – e preocupat de soluţie, nu de obţinerea de imagine”, a mai declarat Dan. 

Programul de guvernare al PNL, denumit „Dezvoltăm România”, chiar dacă are o puternică componentă de promisiuni de creșteri de salarii și pensii, se concentrează pe absorbția fondurilor europene și pe proiecte de infrastructură.

Cele mai importante critici aduse PNL în această campanie au fost cele legate de cooptarea traseiști, în special de la PSD sau ALDE, pe listele formațiunii pe listele formațiunii pe locuri eligibuile. Printre aceștia – Sorin Cîmpeanu (fost ALDE), Daniel Constantin (fost PC, fost ALDE, etc.), Toma Petcu (fost PSD), Viorel Ilie (fost PSD, cu probleme penale). Lista însă este mult mai lungă.

Un scandal legat de politizarea funcțiilor publice a fost dezvăluit de Recorder, care a arătat că PNL și-a numit oamenii în societățile de gospodărire a apelelor la nivelul tuturor județelor unde dețineau șefia consiliilor județene. PNL a dat înapoi, dar l-a demis doar pe cel de la care a pornit scandalul, din județul Mureș.

Imaginea corupției a prins PSD din urmă

Cu Marcel Ciolacu în frunte, PSD a făcut un experiment, cel puțin la nivel de imagine. Încă de la pregătirea listelor pentru alegerile parlamentare, social-democrații au încercat să dea semnalul că vor „curăța” partidul. Astfel pe listele PSD nu și-au mai găsit loc Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Marian Oprișan și alții ca ei.

Cu toate acestea, partidul are o problemă de leadership pe care pesediștii au încercat că o compenseze aducând „specialiști”. Doctorii Alexandru Rafila, Adrian-Streinu Cercel și Leonard Azamfirei, precum și fosta judecătoare Maya Teodoroiu, economistul Cristian Socol sunt puși pe liste tocmai pentru a da impresia schimbării. Cu toate aceste, acestora le-a lipsit anvergura unor oameni politici vexați, iar campania PSD a fost mai degrabă timidă. Pesediștii nu s-au mai lansat în atacuri la persoană, așa cum au procedat în campania de la locale.

În ceea ce privește organizația București, ieșirile Gabrielei Firea au fost ocazionale și mai mult pentru a puncta mesaje de campanie. Ciolacu și ceilalți lideri PSD nu au dat impresia unui partid coagulat care să își susțină oamenii din teritoriu, iar pe Firea cu atât mai puțin. O lovitură de imagine pentru PSD a fost punerea sub control judiciar într-un dosar de corupție a fostului primar de la sectorul 1, Daniel Tudorache, deci PSD nu a scăpat de imaginea de partid corupt nici de această dată. 

Nicușor lovește în USR PLUS

În ceea ce privește USR PLUS, formațiunea era obișnuită cu promovarea online încă de la campaniile trecute. Ei au organizat chiar un miting electoral online. Useriștii s-au bazat mult pe noii primari aleși în funcții mai ales în orașele mari din Ardealului și Banatului – Timișoara, cu Dominic Fritz, Brașov – cu Allen Coliban sau Alba Iulia – cu Gabriel Pleșa. O lovitură pentru USR PLUS a fost însă susținerea pe care Nicușor Dan și-a arătat-o public pentru PNL. Pe de altă parte, o serie de profesioniști din alte domenii – precum Cristian Presură, Mircea Cărtărescu sau Marius Manole – s-au alăturat Alianței la nivel declarativ.

Programul electoral al USR PLUS „O România fără hoție” propune o serie de reforme în toate domeniile importante – de la fiscalitate până la justiție, despre care chiar ei recunosc că vor fi greu de negociat cu PNL, în cazul unei cooperări la guvernare. Un alt atuu pentru USR PLUS este susținerea pe care o au pentru a participa la guvernare din partea Cotroceniului.

La capitolul vulnerabilități, useriștii au creat un întreg scandal în momentul elaborării listelor, iar mulți susținători și-au arătat dezamăgirea pentru că unii dintre oamenii activi și performanți nu se mai regăsesc pe locuri eligibile – Vlad Alexandrescu, Florina Presadă, Mihai Goțiu, Emanuel Ungureanu, etc.

Partide balama

În acest moment, sunt mai multe partide care pretind locuri în Parlament și care ar putea ajunge să participe la guvernare sau să susțină proiectele acestora în diferite formule. Ținând cont că beneficiază de toate prevederile legale favorabile, UDMR nu își pune problema de a nu accede în Parlament. Cu toate acestea, Uniunea s-a afișat în campanie alături de Ministrul Comerţului şi Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

Un alt partid care dorește fotolii în Parlament, Pro România Social Liberală a marșat pe ideea de premier de criză – Victor Ponta. Fostul social-democrat a vorbit în mai multe rânduri pe tema incendiului de la Colectiv în urma căruia și-a dat demisia de la Guvern în 2015 și a încercat să se dezvinovățească în această speță. Deși este primul pe lista de la Senat, Călin Popescu Tăriceanu nu a vorbit aproape deloc în această campanie, fiind cunoscut pentru gafele sale și fiind ascuns de ochii publicului.

Partidul fostului președinte Traian Băsescu, PMP, care se află la guvernare alături de PNL, dorește să fie inclus în continuare într-un parteneriat. PMP a atacat atât Pro România, cât și USR în campanie, posibilii adversari în ceea ce privește viitoarea guvernare.

Pe buletinele de vot se află și o serie de partide mici și de independenți despre care este greu de făcut predicții în acest moment. Potrivit Autorității Electorale Permanente, 18.191.396 de români cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă