13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăRaețchi a depus un proiect pentru stimularea natalităţii: ,,Un minim istoric în...

Raețchi a depus un proiect pentru stimularea natalităţii: ,,Un minim istoric în privinţa copiilor”

,,Am depus Pachetul legislativ pentru Natalitate. România nu are o politică de creştere demografică iar încurajarea familiilor se face prin măsuri concrete de stimulare a calităţii sistemului de educaţie şi sănătate.

Criza demografică este una dintre cele mai severe provocări pe termen mediu şi lung cu care se confruntă România. În anul 2018 am înregistrat un minim istoric în privinţa copiilor născuţi în ţară în ultima jumătate de secol, fenomen care trebuie văzut cumulativ cu numărul mare de tineri care emigrează. Pe acest fond, piaţa forţei de muncă şi sistemele de pensii şi de sănătate vor fi grav dezechilibrate în viitor – dacă nu cumva primele semne de dezechilibru se observă deja. De aceea, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu societatea civilă cu expertiză în domeniu, am luat decizia de a depune Pachetul legislativ pentru Natalitate”, potrivit unui comunicat de presă transmis de deputatul liberal. 

Potrivit lui Raețchi, pachetul legislativ este ,,un prim pas în soluţionarea problemelor care au condus la scăderea natalităţii în România”.

Pachetul legislativ pentru natalitate conţine șase proiecte de lege:

– Iniţiativă legislativă care propune ca mamele sau, după caz, persoanele care au în întreţinere copii cu vârsta de până la trei ani, să beneficieze de vouchere valorice în valoare lunară de 150 de euro pentru fiecare copil cu vârsta de până la trei ani, destinate achiziţionării de servicii de asistenţă şi îngrijire a copilului, care pot fi utilizate la creşe, grădiniţe, servicii bone etc;

– Proiect de lege care încurajează companiile private cu minim 30 de angajaţi să construiască creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor acestora, scutindu-se din plata impozitului pe profit, anual, sumele de bani utilizate pentru construirea şi/sau întreţinerea acestor spaţii;

– Proiect de lege pentru sprijinirea creării Băncilor de Lapte Matern, având în vedere situaţia critică în care se află România din acest punct de vedere (nici măcar o Bancă de Lapte funcţională).

– Iniţiativă legislativă care presupune înfiinţarea unei Comisii Naţionale de Alăptare compusă din specialişti voluntari – soluţie recomandată de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, printre statele care au deja o astfel de Comisie numărându-se Germania, Statele Unite, Canada. Situaţia precară în care se află România din acest punct de vedere (ultimul loc în UE) face necesară adoptarea unor măsuri de stimulare a practicilor alăptării;

– Iniţiativă legislativă care să ofere un cadru legal prin care mamele pot îngriji şi alţi copii, dincolo de cei proprii, lucrând ca bone, permiţând astfel altor mame să revină rapid la muncă şi primind în acest scop un stimulent de la stat;

– Proiect de lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prietene cu Copilul – clasificare lansată de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care ar fi trebuit deja implementată în România.

 

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă