16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăRaluca Turcan: Statutul PNL, mai dur decât iniţiativa USR

Raluca Turcan: Statutul PNL, mai dur decât iniţiativa USR

“Salut orice iniţiativă de acest gen. (…) Nu numai că o susţin, am fost o voce importantă în deciziile PNL când s-a modificat statutul PNL, care este mai dur decât această iniţiativă. Ca să fie foarte clar, statutul PNL prevede ca orice persoană trimisă în judecată să nu mai deţină funcţii de conducere şi să nu mai poată candida”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL cere sprijinul tuturor parlamentarilor ca să voteze cele două proiecte de lege iniţiate de liberali, de “curăţare” a clasei politice.

“În Parlamentul României am iniţiat două legi, care aşteaptă votul – una, orice persoană condamnată să nu mai poată candida la Preşedinţia României şi orice persoană condamnată să nu mai poată candida la Parlament. Îi chem pe toţi să voteze aceste două proiecte de lege, aşa cum chem orice român de bună credinţă să susţină printr-o presiune în spaţiul public, ca politica să se cureţe. PNL şi-a propus lucrul acesta, de câţiva ani de zile”, a precizat Raluca Turcan.

Cele două iniţiative legislative ale PNL se află depuse la Camera Deputaţilor.

Raluca Turcan a mai spus că liberalilor nu le-a fost uşor să pună în practică prevederile actualului statut al PNL.

“Nu doresc nimănui să experimenteze cât de greu este să ai primari care nu mai candidează din partea partidului tău, pentru simplul motiv că sunt anchetaţi penal. Nu doresc nimănui să experimenteze ca principalul candidat la Primăria Municipiului Bucureşti să se retragă din competiţia electorală pentru simplul motiv că este anchetat penal. Cum nu doresc ca un copreşedinte (…) să se retragă şi să nu mai candideze la nicio funcţie publică pentru simplul motiv că este anchetat penal”, a spus Raluca Turcan.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), deputatul Dan Barna, a anunţat că sâmbătă, la Sibiu, începe strângerea de semnături pentru iniţiativa “Fără penali în funcţii publice”, considerată de acesta necesară pentru “curăţarea” clasei politice. Demersul USR este susţinut şi de Forumul Democrat al Germanilor din România.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă