11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăRaluca Turcan, versiunea liberală a Vioricăi Dăncilă

Raluca Turcan, versiunea liberală a Vioricăi Dăncilă

„Pentru tragedia de la Timişoara trebuie să existe o răspundere directă a tuturor factorilor implicaţi. Adică nu se poate ca în materie de siguranţă publică să nu existe controale ale instituţiilor statului, astfel încât omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte, ferească Dumnezeu, mort, aşa cum s-a întâmplat în Timişoara. Este greu de imaginat cum a putut să existe atâta lipsă de responsabilitate în materie de verificarea îndeplinirii competenţelor şi a cerinţelor contractuale de către furnizorul privat”, a declarat Raluca Turcan.

Liberala a mai afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, potrivit capital.ro, că poştaşii „propaghează”, în loc de „propagă”.

Raluca Turcan a mai fost „protagonista” unui gafe uriașe în urma 11 ani, în 2008. Pe atunci membră în PDL și invitată la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Realitatea, Turcan a spus că are 28 de ani, în loc de 32. După ce a fost corectată, la nouă minute după greșeală, Turcan a recunoscut amuzată că a uitat câți ani are.

 

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă