10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăMoțiunea de cenzură a PNL a fost RESPINSĂ

Moțiunea de cenzură a PNL a fost RESPINSĂ

UPDATE 18:38 Moțiunea a fost respinsă, după ce a înregistrat doar 166 de vote “Pentru” din cele 233 necesare.

UPDATE 18:25 Votul s-a încheiat. Urmează numărarea voturilor.

UPDATE 17:55 A început votul asupra moţiunii de cenzură în Parlament

Deputaţii şi senatorii au început să voteze, miercuri, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie cer demisia Guvernului Dăncilă. PSD şi ALDE sunt prezenţi în sală, dar nu votează, în timp ce aleşii UDMR absentează, potrivit anunţului liderului Uniunii, Kelemen Hunor.

Votul este secret cu bile.

UPDATE 17:41 Vosganian (ALDE), despre PNL: Partidul care, dacă e pană de curent, îşi încetează activitatea

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, miercuri, în timpul dezbaterilor pe marginea moţiunii de cenzură, că PNL este ”partidul care, dacă e pană de curent, îşi încetează activitatea”, iar liberalii, atunci când nu huiduie sau tropăie în Parlament, bat la uşile ALDE.

”Asta nu a fost moţiune de cenzură. A fost un fel de cuplaj fotbalistic, pentru că tot acest comportament, cu eşarfe întinse, e comportament de stadion. (…) Într-adevăr, nu poţi să faci o moţiune de cenzură fără să spui ce guvern ai, ce viziune ai, fără să cunoşti cifre. Aritmetica este fundamentală şi faptul că nu ştiţi aritmetică vă sugerează şi să depuneţi moţiune de cenzură, pentru că simpla aritmetică va arăta că aveţi atât de multe voturi câţi protestatari aţi avut ieri (marţi seara – n.r.) în Piaţa Victoriei, împreună cu dumneavoastră”, a afirmat deputatul ALDE, Varujan Vosganian.

El a mai spus că ALDE îşi respectă înţelegerile în ceea ce priveşte susţinerea programului de guvernare.

”Un singur cuvânt despre colegii ceilalţi – partidul care, dacă e pană de curent, îşi încetează activitatea. Stimaţi colegi, înţeleg că dvs bateţi la porţile ALDE atunci când când nu sunteţi în Piaţă sau atunci când nu huiduiţi sau tropăiţi în Parlament, să ştiţi că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni nu o să accepte niciodată un partid care nu respectă drepturile omului, care nu are în registrul această sintacmă şi care exprimă solidaritatea cu cei care fac abuzuri, nu cu victimele abuzurilor. Într-un fel, mă consolează faptul că dvs veţi merge numai până la capăt. Noi vom merge înainte cu o Românie care nu are capăt, cu o Românie nesfârşită, cu o Românie aşa cum a spus regele nostru, Mihai, îi datorăm ca moştenire ceea ce am primit şi noi de la înaintaşii noştri. Aşadar, dragii mei, rămâneţi acolo îbn capătul acesta. Îmi doresc ca zidul să nu fie prea gros. Noi vom merge înainte”, a adăugat deputatul ALDE.

UPDATE 17:00 Kelemen Hunor: Asistăm doar la o luptă sterilă pentru putere. UDMR nu va participa la vot

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că aleşii Uniunii nu vor vota moţiunea de cenzură, pentru că partidele de Opoziţie nu au propus nicio alternativă reală, o schiţă a unui program de guvernare, ci a etalat doar “o luptă sterilă pentru putere”.

“În acest moment asistăm la un exerciţiu democratic din partea Opoziţiei, dar care nu are nicio măsură luată în vederea guvernării. Este o încercare legitimă, dar nu ştim cine sunt liderii, pec e majoritate se bazează. Nu se vorbeşte despre o viziune, o schiţă a unui program e guvernare şi nu se vorbeşte despre lipsa totală de încredere între instituţii şi lipsa de încredere între cetăţeni. Am avea nevoie de o abordare onestă. Sărăcia acumulată şi divizarea societăţii, cultivarea sentimentului de ură faţă de cei care au opinii diferire, ne ţine pe loc. Dorim dezbateri, polemici şi decizii în politici publice pentru viitorii 20 de ani, dar în loc să avem astfel de dezbateri asistăm doar la o luptă sterilă pentru putere, la care nu vrem şi nu trebuie să participăm. Drept urmare nu vom participa la vot. Vrem să ne treceţi absenţi. Sunt voci care spun că moţiunea nu va trece din cauza UDMR. Mai fac un efort să vă spun că 151+30, înseamnă 181. Faceţi dumneavoastră un calcul şi veţi vedea câte voturi vă lipsesc”, a afirmat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, de la tribuna plenului reunit unde se dezbate moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

UPDATE 16:31 La tribună a venit Traian Băsescu.

Traian Băsescu, preşedinte fondator al PMP, a declarat miercuri, în timpul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură, că cea mai bună măsură a Puterii este aceea de a pleca tot Guvernul Dăncilă, deoarece putem avea neşansa să ne facem de râs în Europa.

“Sper să-mi daţi câteva minute în plus că am contribuit cu Ganea, cu alţii. E pe voturile noastre. N-am să vorbesc astăzi despre efectele revoluţiei fiscale pe care le vedeţi toţi. Inflaţie, creşterea dobânzii la credite, deprecierea valorii monedei naţionale, statul se împrumută mai scump, dar am să vă vorbesc despre viitorul apropriat, de ce trebuie să cadă Guvernul prin moţiune, iar dacă nu cade prin moţiune, trebuie să îl daţi jos dvs. Va fi o reunine a premierilor statelor europene, pentru a atrasa linii strategice în UE pentru următoarele 18 luni. Credeţi că doamna Dăncilă va putea sta alătură de cancelarul austriac şi să discute problema Brexit? Dar despre proiectele strategice ale UE, credeţi că va fi în măsură să spună ceva. Dacă de la 1 iulie doamna Dăncilă intră în scenă, de la 1 ianuarie intră tot Guvernul în scena UE”, a declarat Traian Băsescu, de la tribună.

Fostul preşedinte a criticat mai mulţi miniştri ai actualului Cabinet.

“Există Consiliul Afaceri Economice. Acest consiliu va fi prezidat de domnul minisru Dănuţ Andruşcă. Vi-l imaginaţi pe Andruşcă ăn capul mesei cu toţi miniştrii europei discutând despre taxele vamale pentru statele unite. Consiliul Educaţie, Cultură şi Sport. Cum credeţi că îl va prezida ministrul <<Pamblică>>, împreună cu Ioana Barna, acolo unde se vor discuta problemele educaţie europene? Opoziţiei îi va fi foarte greu să treacăp astăzi moţiunea. Poate cu salvatorul Ponta să treaca, dar dacă nu trece, daţi-vă singuri guvernul jos, pentru a nu ne fi ruşine cu un Guvern, când vom conduce Consiliul UE. Dacă ne vom face de râs cu exmplarele de acum din Guvern, aşa vom rămâne timp de 14 ani”, a mai spus Băsescu.

UPDATE 16:24 A luat cuvântul Dan Barna, liderul USR.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, că miercuri se decide soarta României, susţinând că parlamentarii vor alege dacă România va fi “ţara lui Dragnea” sau o Românie dreaptă, vor decide dacă România merge în trecut sau în viitor”.

“Mai mult decât soarta guvernului condus de Viorica Dăncilă, un prim-ministru, care ne face nu atât de ruşine cât mai ales de râs, în faţa lumii, azi decidem ce fel de ţară vom fi. Şi vă întreb: Vreţi să fim, începând de acum, “ţara lui Dragnea”, condamnat pentru că şi-a însuşit din banii pentru protecţia socială a copiilor din Teleorman? Care pe urmă şi-a cerut iertare nu copiilor, ci infractorilor din puşcării? (…) Vreţi să fim o Românie înrobită de datorii, cu avuţia naţională jefuită prin Fondul Suveran şi un mediu de afaceri exasperat şi disperat de ce mai aduce luna următoare?Sau vreţi să fim o Românie demnă şi dreaptă, în care oamenii cinstiţi şi muncitori sunt respectaţi şi recompensaţi pentru meritele lor, unde toţi suntem egali în faţa legii. O Românie în care negrul nu e îmbrăcat în alb, furtul nu e cinste, minciuna nu e spirit şi papaya nu e ghindă/sfeclă. Azi decidem, din nou, dacă o luăm înapoi spre timpurile întunecate din trecut sau înainte, curajos, spre o Românie modernă şi europeană. Şi vă spun asta aici şi acum​, clar, răspicat şi ferm,​ mai ales celor din​ PSD, ca să nu spuneţi mâine că nu a fost şi responsabilitatea voastră!”, a afirmat Dan Barna în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Preşedintele USR a susţinut că după condamnarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, USR a devenit victima unei campanii de intimidare, amintind de propaganda regimului Iliescu împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii.

“De câteva zile, după condamnare şi reluarea protestelor împotriva lui Liviu Dragnea, Uniunea Salvaţi România a devenit victima unei campanii de intimidare şi incitare la ură . Ne confruntăm cu o avalanşă de ştiri false care încearcă să creeze imaginea unui val mincinos de violenţe inventate membrilor USR. Este o campanie care seamănă îngrozitor de mult cu propaganda regimului Iliescu împotriva golanilor din Piaţa Universităţii. Atunci, oamenii care protestau erau bande fasciste, rămăşiţe ale legionarilor. Acum suntem, în plus, şi sorosişti şi agenţi ai străinilor plătiţi de UE şi SUA. Nu faptul că ne demonizează pe noi, ceţi de la USR, este important, ci, că prin acest discurs al urii PSD dezbină România. Părinţii nu mai vorbesc cu copiii, pensionarii cu tinerii, iar pumnul în gură pus constant opoziţiei împiedică orice încercare de negociere politică reală”, a mai precizat preşedintele USR.

UPDATE 16:06 Vorbeşte Raluca Turcan, din partea PNL: “Astăzi putem salva România, sau putem instaura Republica Teleorman la cheremul unei singure persoane”.

Aleşii PSD-ALDE au decis să părăsească sala de plen la scurt timp după ce premierul Viroica Dăncilă şi-a încheiat discursul şi a venit rândul Opoziţiei, cu preluarea cuvântului de către Ralouca Turcan, parlamentar PNL.

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că România nu poate fi condusă de un premier care “abia ştie să vorbească” şi de miniştrii care “nu pot să vorbească” şi a îndemnat-o pe Viorica Dăncilă ”să plece ca premier incompetent, decât să fie complicele lui Liviu Dragnea.

“Doamnă Viorica Dăncilă, mai bine plecaţi ca premier incompetent decât să continuaţi să fiţi complicele lui Liviu Dragnea. În aceste zile nefericite, moţiunea de cenzură primeşte un rol suplimentar – să salveze chiar Parlamentul! Domnul Dragnea avea la dispoziţie varianta firească a demisiei. Nu doar că refuză, dar ameninţă practic Parlamentul cu desfiinţarea de facto. Ce altceva este declaraţia preşedintelui Camerei că a fost o greşeală promovarea legilor privind Justiţia şi Codul de procedură penală prin proceduri parlamentare normale? Asta însemnă război declarat Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei. Nu fiţi părtaşi la acest comportament autoritar”, a afirmat Raluca Turcan.

Turcan a mai susţinut că nimic bun nu poate să vină cu un premier care “abia ştie să citească”.

“Fac un ultim apel la parlamentarii majorităţii PSD-ALDE. Puneţi România pe primul loc! Niciun regim n-a câştigat împotriva propriului popor.(…) Această guvernare nu este parazitată de o gravă incompetenţă în mod întâmplător. Există o agendă ascunsă implementată de o reţea paralelă de putere. Nimic bun nu se va întâmpla în guvernare cu un prim ministru care de-abia dacă ştie să citească. Sau cu miniştri care nu vor citească. Nimic bun nu se poate întâmpla cu miniştri care nu pot să vorbească”, a mai precizat Raluca Turcan, în plen.

UPDATE 15:45 Când nu aţi mai avut argumente, v-aţi legat de aspectul fizic

Discursul premierului Viorica Dăncilă a fost înrerupt de mai multe ori de aleşii care scandau “demisia”, la rândul ei Viorica Dăncilă spunând că atunci când Opoziţia nu a avut argumente a jugnit şi a făcut referiri la aspectul fizic.

“Am parcurs cu atenţie textul moţiunii de cenzură depusă de opoziţie şi vă mărturiesc că sunt dezamagită. Am sperat că, în ciuda adversităţii politice în care ne existăm, va exista dincolo de jocul politic o abordare construtructivă a criticii în beneficiul cetăţeanului. Am sperat să fim averizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile. Nu m-am aşteptat ca întreaga moţiune să fie o înşiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realităţi făcute cu rea-credinţă”, a spus Viorica Dăncilă la începutul discursului său din timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Ea a mai spus că înţelege rolul Opoziţiei şi obligaţia ei de a critica Guvernul.

”Acest lucru face parte din mecanismul esenţial al democraţiei, dar felul în care astăzi, lipistă de argumente raţionale, opoziţia subminează întregul efort al Guvernului pe baza unor acuzaţii lipsite de logică şi realism, mă face să cred că această moţiune nu reprezintă decât un joc politic. Mistificaţi realitatea pentru a vă servi propriile interese politice. Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. În discursul dumneavoastră nu mai este loc de nuanţe. Totul este alb şi negru. Tot ce face puterea e rău, iar tot ce faceţi dumneavoastră este bine. Acestea sunt premisa şi concluzia moţiunii care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare. Refuzaţi să admiteţi chiar şi cele mai evidente lucruri bune care s-au întâmplat în această guvernare. Pentru dumneavostră creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie”, a afirmat Dăncilă.

Premierul a fost întrerupt de mai mult ori de cei care scandau “demisia”.

“Pentru dvs creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haos în economie. Pentru dvs, creşterea economică de excepţie pe care a avut-o ro anul trecut este rezultatul incapacităţii şi incompentenţie guvernării. Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlamentul României. În viziunea dvs, scăderea datoriei guvernamentale înseamnă o creştere a datoriei. Orice ar face acest guvern, oricât de bine ar merge lucrurile, pentru dvs este imposibil să ieşiţi din această paradigma dezastrului. Îndemnuri de la lua parul pentru a-I lovi pe adversar, până la gesturi obscene făcute în Parlament. Când nu aţi mai avut argumente, v-aţi legat de aspectul fizic sau de coafură…Când nu aţi mai putut contrazice rezultatele economice positive, confirmate de INS şi Eurostat, aţi început să minţiţi. Regret să o spun, dar este foarte multă aroganţă în discursul dvs. Am credinţa în puteea adevărului, în inteligenţa acestui popor, care a dovedit în nenumărate rânduri că nu se lasă manipulate şi e capabil să distingă între adevăr şi minciună. Ecuaţia va fi cât se poate de simplă, dvs aţi tăiat, noi am majorat pensiile şi salariile”, a spus Dăncilă.

“Dincolo de aroganţă şi ipocirizie rămâne întrebarea legitimă pe care şi-o pune oricine: Dacă ar trece această moţiune ce s-ar întâmpla cu această ţară? Cum vor trăi cetăţenii? Mai bine sau mai rău?”,a mai spus premierul.

UPDATE 15:15 Premierul Viorica Dăncilă a luat cuvântul pentru a răspunde acuzaţiilor. În timpul discursului premierului, grupul parlamentar al PNL a desfăşutat un roll-up de dimensiuni mari pe care scrie “Luptăm până la capăt pentru România”.

“Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlament”, a spus premierul, care se afla la tribună

UPDATE: 14:40 – Orban acuză un pact între UDMR și PSD.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a declarat surprins de hotărârea UDMR de a părăsi sala plenului Parlamentului în momentul votului la moţiunea de cenzură, afirmând că în spatele deciziei există ”probabil nişte negocieri”.

“După decizia UDMR, normal că situaţia (privind numărul voturilor – n.r.) este modificată. Sunt surprins de decizia UDMR, sunt convins că în spate există probabil nişte negocieri care se vor vedea cât de curând. (…) Am conştiinţa datoriei împlinite. PNL a făcut ceea ce trebuia, am depus moţiunea de cenzură într-un moment în care numai pentru parlamentarii puterii nu este clar că acest guvern trebuie să cadă şi că sistemul de putere Dragnea trebuie să se prăbuşească. În cazul în care moţiunea de cenzură nu va întruni numărul de voturi necesar, vom continua bătălia pe toate fronturile, cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”, a precizat liderul liberalilor, în urma unei întruniri a parlamentarilor PNL.

Ludovic Orban a spus că, în cazul în care moţiunea de cenzură nu va fi adoptată, până în toamnă numărul nemulţumiţilor din majoritatea parlamentară va creşte.

UPDATE: 14:20 – A început dezbaterea moțiunii de cenzură

UPDATE 13:30 – Tăriceanu discută cu Dragnea, în biroul de la Parlament al liderului PSD.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a venit în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu aproape o oră înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură a Opoziţiei.

Începând cu ora 14,00, moţiunea de cenzură, care a fost citită luni în plenul Camerei Deputaţilor, urmează să fie supusă votului de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

UPDATE 10:02 Kelemen Hunor: UDMR nu votează moţiunea de cenzură. Nu vom fi în sală

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri dimineaţă, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de senatorii şi deputaţii PNL, USR şi PMP, ei urmând să părăsească sala plenului după dezbatere.

”Vom participa la dezbaterea moţiunii de cenzură. Vom avea şi noi de spus acolo ceva, aşa cum fiecare grup parlamentar are câteva minute şi vom spune acolo punctul nostru de vedere şi vom părăsi sala, vom fi absenţi. Deci nu se pune problema să asigurăm cvorumul, să ne abţinem, să nu ştiu ce. Nu vom fi în sală şi vom fi absenţi în momentul votului”, a declarat Kelemen Hunor.

El a mai afirmat că PSD va demonstra că, alături de ALDE, are majoritate.

”Moţiunea de cenzură este un instrument esenţial în ceea ce priveşte controlul guvernului şi chiar este mai mult – se poate schimba rezultatul alegerilor parlamentare, majoritatea parlamentară se poate schimba prin moţiunea de cenzură, dar ca să se întâmple acest lucru e nevoie ceva mai mult decât o critică, mai mult sau mai puţin coerentă, trebuie şi o viziune despre viitor, un lider, un program de guvernare, o listă de miniştri cu care poţi să mergi în a doua clipăă mai departe, ceea ce lipseşte în acest moment”, a adăugat preşedintele UDMR după şedinţa grupurilor reunite ale senatorilor şi deputaţilor formaţiunii.

 

 

Război total între Putere și Opoziție

151 de parlamentari din PNL, USR și PMP au semnat moțiunea de cenzură inițiată de liberali, care va fi votată astăzi de Parlament. Potrivit Constituției, pentru ca o moțiune de cenzură să fie aprobată și guvernul să fie demis este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor, adică 233 de voturi, din 465 de parlamentari.

Chiar dacă matematica parlamentară le este defavorabilă, liberalii au încercat să negocieze până în ultimul moment. Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, ieri,  după întâlnirea cu liderul PNL, Ludovic Orban că împreună cu acesta a calculat matematic de câte voturi dispune Opoziția pentru votul la moțiune de cenzură.  ”Dacă partidul lui Victor Ponta, UDMR și patru deputați ai minorităților s-ar alătura moțiunii de cenzură ar fi maxim 194-195 de voturi.  Până la 233, mai sunt multe voturi lipsă. În acest moment, Opoziţia, completată eventual cu o parte dintre minorităţi, nu are şanse să dărâme Guvernul”, a calculat Hunor. Întrebat dacă UDMR votează o moțiune doar dacă are șanse să treacă, Hunor a replicat că partidul său nu poate ignora matematica parlamentară. ”Fără PSD, fără ALDE, fără ruperea coaliţiei nu se poate dărâma, indiferent cine ce spune, pentru că cifrele nu mint”, a comentat Hunor. El a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă va decide cum va vota înainte de moțiunea de cenzură, dar a adăugat că personal nu este mulţumit de toţi miniştrii din Guvernul actual.

 

Oferta PSD pentru UDMR

UDMR are 30 de senatori și deputați și, de obieci, aceștia votează în bloc, în funcție de decizia luată de partid. Potrivit unor surse parlamentare, UDMR a primit și o contraofertă din partea PSD. Potrivit surselor citate, PSD ar fi acceptat introducerea în lege a unor prevederi noi care extind folosirea limbii materne a minorităților în administrația publică.

O altă formațiune care a intrat în vederile PNL este Pro România, partidul lui Victor Ponta,  care are 11 parlamentari. Victor Ponta a avut o atitudine evazivă, afirmând că parlamentarii Pro România ar vota moțiunea de cenzură doar dacă PNL ar renunța la propunerea ca Ludovic Orban să fie premier, în cazul formării altei majorități. De altfel, Ponta  a avansat un nume din ProRomânia pentru postul de premier – fostul ministrul al Educației Sorin Cîmpeanu. Ponta și Cîmpeanu s-au întâlnit, ieri, cu unii parlamentarii PSD în încercarea de a-i convinge să voteze împotriva Guvernului Dăncilă, pe motiv că este controlat 100% de Liviu Dragnea.

 

Strategia lui Dragnea

De cealaltă parte a baricadei, coaliția de guvernare pare stăpână pe situație. Partidele care formează Guvernul, PSD și ALDE,  au împreună 248 de voturi, ultima ”achiziție” fiind Siminica Mirea, care a trecut de la PNL la ALDE.  

Speranțele inițiatorilor moțiunii de cenzură se legau de existența unor parlamentari nemulțumiți în PSD, care să se grupeze în jurul fostului premier Mihai Tudose. Însă, Liviu Dragnea a dat undă verde pentru audierea lui Gabriel Vlase în Comisia SIE, programată pentru joi. Vlase este considerat unul dintre susținătorii lui Mihai Tudose. Interesant, conducerea Parlamentului nu a fixat o dată și pentru votul din plen, semn că Liviu Dragnea va duce procedura până la capăt doar dacă tabăra Tudose se va dovedi fidelă. Pentru a evita surprizele, liderii Coaliției le-au cerut parlamentarilor PSD și ALDE să fie prezenți în sală dar să nu participe la vot. În acest fel, Dragnea își ia măsuri pentru eventualitatea în care unii parlamentari PSD ar putea vota împotriva Guvernului, la adăpostul votului secret.

 

Confruntare și în stradă?

PNL şi USR au cerut simpatizanţilor lor să fie în stradă, la Palatul Parlamentului, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură.

”Am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanţilor Partidului Naţional Liberal, să fie prezenţi la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură atât în Bucureşti, miercuri, în ziua moţiunii, cât şi în toate celelalte oraşe în care se vor organiza mitinguri şi le-am solicitat să fie prezenţi pentru a fi alături de cetăţenii români care vor ca România să revină pe drumul drept”, a declarat luni liderul liberal Ludovic Orban, după şedinţa conducerii partidului.

La rândul său, liderul USR Dan Barna spune că astăzi, când se votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, USR va protesta ”cu drapelul în faţă” la Parlament, pentru a opri Guvernul Dăncilă şi pe Liviu Dragnea ”să confişte viitorul României şi al românilor”. USR  cheamă românii prin SMS-uri să îşi ia astăzi liber de la serviciu, iar la ora 12.00 să vină la Palatul Parlamentului, atunci când va fi votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

 De cealaltă parte a baricadei, senatorul PSD Claudiu Manda a susținut că este posibil ca și susținătorii Puterii să vină în fața Parlamentului.”Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii”, a anunţat Claudiu Manda, el spunând că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.

 

USR nu mai are voie cu invitați la Camera Deputaților

Grupul parlamentar USR nu mai are voie să invite persoane la Camera Deputaților, potrivit unei decizii luate de Biroul Permanent al Camerei Deputaților cu o zi înaintea moțiunii de cenzură. Propunerea a fost făcută de deputatul PSD Florin Iordache, după ce săptămâna trecut câțiva invitați ai USR au protestat în Parlament. De asemenea, s-a votat în Biroul Permanent, ca pe holul de lângă sala de plen să nu mai aibă voie decât parlamentarii, reprezentanții presei și angajații Parlamentului.

Câţiva protestatari s-au aflat, miercurea trecută, pe holul de la plenul reunit al Parlamentului în timpul discursului premierului Viorica Dăncilă şi au strigat ”Justiţie, nu corupţie!”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta”, ei aşezându-se pe jos, pentru a nu fi evacuaţi de către agenţii de pază. 

 

TABEL

Componența Parlamentului

PSD – 219

PNL –  93

USR – 41

UDMR – 30

ALDE – 29

PMP – 20

Minorități – 17

Independenți – 16

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă