15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăReprezentantul comunităților evreiești, apel la Iohannis

Reprezentantul comunităților evreiești, apel la Iohannis

“Subiectul principal a fost actul antisemit de distrugere a cimitirului evreiesc din Huşi şi, în fapt, o serie de evenimente care s-au întâmplat în ultima perioadă. Am avut deja opt sau nouă incidente în nu mai puţin de două săptămâni, care au avut drept ţintă comunitatea şi evreii din România. Este o situaţie care, în mod evident, a produs o îngrijorare deosebită în rândul comunităţii pe care o reprezint în Parlament şi, chiar dacă nu acesta a fost subiectul consultărilor, am dorit să menţionez situaţia, motivele pentru care ne îngrijorează atât de mult şi, în fapt, ceea ce înseamnă că într-o perioadă atât de scurtă de timp au avut loc aceste incidente, în condiţiile în care întotdeauna ne-am mândrit cu faptul că România a fost ocolită de manifestări antisemite, care, din păcate, au devenit normă în ţările din jurul României. Domnul preşedinte a subliniat faptul că la momentul când vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi a devenit public a avut un răspuns şi un comunicat public – foarte bun şi care a fost apreciat atunci. În rest, ne-a promis că va supraveghea cu atenţie şi va avea în vedere situaţia”, a spus Vexler, prezent la consultările de la Cotroceni, pe tema Justiției.

Deputatul a făcut apel şi la mass-media să modereze mai atent comentariile care sunt postate pe paginile lor de internet, având în vedere că unele dintre acestea au caracter antisemit.

“Pentru că mass-media este prezentă, vă adresez o rugăminte. În general, pe paginile de internet ale tuturor instituţiilor de mass-media din România, mai ales când este postat un material care are legătură cu comunităţile evreieşti sau cu statul Israel comentariile sunt absolut înfiorătoare. Dacă aş spune că au un conţinut, multe dintre ele, antisemit, ar fi mult prea puţin. E, efectiv, înfricoşător, ceea ce se poate citi în aceste secţiuni de comentarii. Dacă vreodată aveţi ocazia pentru o moderare mai atentă, v-aş fi mai mult decât recunoscător”, a transmis el. 

Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă