10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăRestricțiile de circulație vor începe la ora 22.00

Restricțiile de circulație vor începe la ora 22.00

Decizia privind prelungirea stării de alertă a avut la bază o hotărâre a CNSU, adoptată tot miercuri, prin care s-a propus ca acest lucru să intre în vigoare cu data de 14 martie.

În privinţa restricţiei de deplasare în afara locuinţei, CNSU a propus intervalul orar 22,00 – 5,00.

„Astăzi s-a aprobat şi prelungirea stării de alertă. (…) Există o modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii, se reduce de la ora 23,00 la ora 22,00, deci se introduce această restricţie. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a explicat că modificarea orei privind restricţia referitoare la deplasarea în afara domiciliului a ţinut cont, în primul rând, de măsurile adoptate de alte state europene, aceasta fiind „o măsură care a funcţionat”.

Premierul a punctat, totodată, şi importanţa campaniei de vaccinare derulată în paralel cu regulile de protecţie sanitară.

Totodată, s-a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.

 

Cele mai citite

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă