13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăRomânia este apărată în NATO dar trebuie să ofere și ea securitate,...

România este apărată în NATO dar trebuie să ofere și ea securitate, susține președintele Iohannis

“Pentru România este important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar în acelaşi timp şi cu aceeaşi valenţă este important să oferim securitate aliaţilor şi partenerilor noştri”, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a făcut această precizare în poligonul de instrucție militară de la Cincu (județul Brașov), unde a participat la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE) şi la etapa finală a unui exercițiu militar denumit “Exerciţiu cu termen scurt de notificare” (ETSN).

“A fost un exerciţiu impresionat şi nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exerciţiu cu alarmare într-un termen scurt. Impresionant cum au reuşit forţele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuţie lucrurile funcţionează foarte bine. Sunt foarte mulţumit şi încă o dată felicitări tuturor”, a declarat președintele Iohannis.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă