10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăRomânia, Pactul Ecologic și coerciția ideologică

România, Pactul Ecologic și coerciția ideologică

Totuși, faptul că din acest an, noua strategia economică la nivel comunitar se subordonează direcțiilor călăuzitoare ale Green Deal-ului, coroborat cu ascensiunea incontestabilă a partidelor politice ”verzi” în majoritatea statelor puternice Europene, dovedește faptul că Bătrânul Continent a cedat acțiunii ideologice a noii stângi, la nici jumătate de secol după crearea fronturilor politice ecologiste ca arme ascunse împotriva capitalismului.

Una dintre puținele voci care nu s-au ferit să critice, în spațiul public, lipsa de sustenabilitate a Pactului Ecologioc European, este cea a deputatului Pavel Popescu secretar al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, cel care avertizează asupra penetrării ideologice a dreptei europene și chiar a Partidului Popular European.

”În contextul economic actual, s-a propagat o idee falsă, toxică a Green Deal-ului, marșându-se pe ideea că doar energia verde ne salvează, într-un mod în care nimic altceva nu ne-ar putea salva. Această propagandă, din păcate, și o spun cu toată responsabilitatea, a penetrat inclusiv partidele de dreapta din Europa, a penetrat chiar și partidul Popular European, prin vocea celor care au pus pe masă, în ultima strategie economică a Uniunii, Green Deal-ul ca punct de plecare a discuțiilor”, declară deputatul Pavel Popescu, pentru ”România Liberă”.

Pavel Popescu, deputat PNL

”Este o aberație ca, după o criză Covid, să pui Green Deal-ul ca dezbatere principală, în loc să pui în discuție relansarea economică prin inserție de capital în tot ceea ce înseamnă companii mici și mijlocii, antreprenoriat, tehnologiile viitorului, dezvoltare, research, în general și cercetare în domeniul sănătății în special. Acest Green Deal propagă o idee falsă, greșită, anume aceea că, pentru decarbonizarea sectorului energetic, care produce trei sferturi din din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE, nu mai trebuie folosit gazul și nici cărbunele. Cărbunele reprezintă, e drept, o metodă inferioară, din punct de vedere energetic, ținând cont de gradul de poluare, dar nimeni nu poate scoate gazul din ecuație pentru că, e simplu, toate aceste sisteme ”impecabile”, ”curate”, pe care le predică stânga globală, nu doar cea europeană, funcționează de fapt pe gaz. Metoda de backup a lor prevede de fapt utilizarea gazului, pentru că, în momentul de față, nu există o tehnologie ”verde” care să îți confere garanția furnizării unor valori energetice constante prin însăși funcționarea lor. Nu ne aflăm la maturitatea necesară pentru a promova o energie total ”verde”, fără un backup bazat pe utilizarea resurselor clasice de genul cărbunelui și al gazului. Desigur, aceste standardizări ale Uniunii Euopene sunt bune în esență, pentru că mereu trebuie să punem în fața lucrurilor evoluția, trebuie să ridicăm permanent standardele, tot timpul trebuie să tindem către ceva mai bun. Însă eu, unul, m-am simțit jignit de faptul că România a fost forțată ideologic să adere la aceste chestiuni aberante din punctul de vedere al sustenabilității actuale câtă vreme, repet, la momentul de față energia verde nu poate furniza tot ceea ce trebuie oricărei țări europene”, s-a pronunțat deputatul Pavel Popescu.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...
Ultima oră
Pe aceeași temă