23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăRomânia, vicecampioană europeană la pierderea de populaţie activă

România, vicecampioană europeană la pierderea de populaţie activă

Potrivit analizei prezentate de specialiştii ADER la Reuniunea de Toamnă a partidului ADER, România este peste media UE în ceea ce priveşte ponderea persoanelor inactive.

Din datele publicate de EUROSTAT România avea în anul 2017 o populaţie cu vârstă cuprinsă între 15-74 ani de 15,02 milioane de locuitori, din care 9,1 milioane erau activi economic, iar 5,9 milioane inactivi economic, procentual 39,3% din populaţia cu vârstă între 15-74 ani era inactivă, România situându-se pe locul 6 în UE unde media este de 35,3%.

Cei 9,1 milioane oameni activi economic, adică 60,7%, se împart în populaţie ocupată 8,8 milioane şi şomeri 0,4 milioane- adică 4,9% din populaţia activă (România situându-se pe locul 6 din coadă clasamentului UE unde media la şomaj este de 7,6%).

Cei 8,6 milioane de oameni ocupaţi adică 94,1% se împart în :6,39 milioane angajaţi;1,53 milioane PFA, liber profesionişti şi lucrători pe cont propriu;0.7 mil.

Lucrători familiali (persoane care ajută alţi membrii ai familiei într-o afacere sau în agricultură). La dată de 01.10.2017, în România erau înregistrate cca. 5,28 milioane de contracte de muncă ,raportate la o populaţie ocupată civilă de 8.735.800 persoane.

Aceste cifre vin să reconfirme raportul Eurostat, conform căruia România se află printre ţările europene cu cea mai mică acoperire a populaţiei active cu contracte de muncă 62,14% faţă de media europeană de 84,6%.

O altă cauza a crizei forţei de muncă o reprezintă scăderea populaţiei . Din analiză datelor prezentate de ONU în 1990 România avea 24,489 milioane de locuitori, iar în 2018 se estimează că s-a ajuns la 19,524 milioane locuitori (la nivelul din anul 1966), adică o scădere a populaţiei de peste 20% în timp ce Ungaria are o scădere de numai 7%, Polonia o uşoară creştere , Cehia creştere de aproape 3% şi Slovacia creştere de peste 3%.

Singura ţară cu scădere mai mare a populaţiei că România este Bulgaria cu peste 25%. Cauza principală a scăderii populaţiei (alături de îmbătrânirea populaţiei, scăderea numărului de copii pe familie) o reprezintă plecarea din ţară a peste 3,5 mil de oameni.

Din datele statistice oficiale ale ţărilor de destinaţie 1.190.091 români sunt în Italia, 622.780 în Germania, 585.856 în Spania, 390.000 în Anglia, 154.838 S.U.A, 102.988 Franţa, 83.500 Canada, 80.669 Belgia, 30.750 Portugalia, 29.546 Suedia, 26.299 Danemarca, 20.242 Austria,13.659 Olanda.

Valoarea salariului mediu net în România reprezintă doar 32% faţă de cel din Italia, 31% faţă de cel din Spania, 26% faţă de cel din Franţa şi 25% faţă de cel din Germania. Ce arată toate aceste cifre?

România din păcate este vicecampioană europeană la pierderea de populaţie, unul din cinci români pleacă din ţară că rezultat al unui şir neîntrerupt de politici falimentare care au închis 2/3 din industria ţării ,au atras numai investiţii cu locuri de muncă proaste, neproductive şi prost plătite.

Mai mult decât atât ,în anul 2017 România se află pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte costul mediu al forţei de muncă, cu 3,9 mii euro/persoană (în scădere faţă de anul 2014) spre deosebire de media la nivelul UE(19,4 mii euro/persoană). Acestea sunt numai câteva cauze argumentate cu date statistice oferite de organizaţii unanim.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă