21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăScandal între Viorica Dăncilă și Victor Ponta

Scandal între Viorica Dăncilă și Victor Ponta

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, afirmă că premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ”sprijinul pentru rămânerea la guvernare” şi susţine că discuţiile au eşuat din cauza şefei social-democraţilor, care a acceptat toate condiţiile pe care liderul Pro România i le-a pus, cu excepţia celei referitoare la renunţarea candidaturii la prezidenţiale.

”Ca şi în cazul UDMR, doamna Dăncilă mi-a cerut şi mie <>; mi-a spus că îi dă afară pe ALDE şi să îi iau eu parlamentarii – şi că îmi dă ce ministere doresc pentru Pro România. A insistat să mă vadă şi să mă convingă, deşi am fost foarte clar că nu cred şi nu mă interesează ofertele ei! La două zile după această conversaţie a fugit la CEx, s-a <<îmbrăţişat>> cu Stănescu – baronul Caracalului, i-a minţit pe toţi şi a decis să nu primească Pro România la guvernare (uitând să precizeze că tocmai îi refuzasem toate ofertele)!”, a scris Ponta, ieri, pe pagina sa de Facebook.

El afirmă că a încercat sa ii explice premierului cu toată răbdarea, ”pentru că nu părea să înîeleagă ce se înt„mplă şi care este realitatea, că târguilelile gen “Piaţa de zarzavat din Videle” sunt inutile şi că singura variantă de sprijin din partea ProRomania este aceea în care: ”restructurează tot Guvernul şi administraţia publică; vine cu un nou program de guvernare realist şi eficient: asigură stabilitatea şi predictibilitatea economică şi bugetară / renunţă la ordonanţe de urgenţă care să modifice Codul Fiscal introducând peste noapte taxe şi impozite aberante; numeşte oameni în Guvern pe singurul criteriu al profesionalismului ( nu pe “pilele” şi presiunile baronilor care o păpuşesc acum după dispariţia lui Dragnea); renunţă la candidatura proprie la Prezidenţiale ( o situaţie penibilă şi jenantă pentru orice social democrat) şi stabileşte împreună cu Alde şi ProRomania un candidat comun cu şanse reale de a merge în turul al doilea o alternativă serioasă pentru Iohannis şi Barna”.

”A fost rapid de acord cu punctele 1-4 ( deşi nu cred că a înţeles ce înseamnă ) şi s-a supărat din cauza punctului 5 / la două zile după această conversaţie a fugit la CEX, s-a “îmbrăţişat” cu Stănescu – Baronul Caracalului , i-a minţit pe toti şi a decis să nu primească ProRomânia la guvernare ( uitând să precizeze că tocmai îi refuzasem toate ofertele )!”, susţine Ponta.

 

Replica Vioricăi Dăncilă

În replică, Dăncilă a spus că liderul Pro România are un stil mincinos şi duplicitar, reproşându-i neseriozitatea.

”Stilul acesta mincinos şi duplicitar al domnului Victor Ponta este unul dintre motivele pentru care nu am mai dorit să colaborăm, până la urmă. Neseriozitatea sa, dorinţa permanentă de a ieşi în faţă prin orice mijloace, inclusiv prin neadevăruri nu fac casă bună cu PSD. Este un om incapabil să construiască şi ştie doar să distrugă. Crin Antonescu a spus foarte clar motivul pentru care Ponta a distrus USL: este un om care are tot timpul o agendă ascunsă, croită nu pe interesele ţării, ci pe interese personale”, afirmă Viorica Dăncilă într-o postare pe Facebook.

Ea spune că nu face astfel de trocuri politice “intri tu şi îl dăm pe celălalt afară”.

”Nu asta înseamnă politică pentru mine. Dacă domnia sa a făcut astfel de tranzacţii tot timpul (inclusiv cu Traian Băsescu), fără consultarea colegilor de partid, care aveau ca scop să-şi asigure scaunul, eu prefer deciziile luate în forurile partidului. Colegii mei şi-au exprimat ferm în CEX opinia faţă de o alianţă cu Pro România, şi ei îl cunosc foarte bine pe Victor Ponta”, explică Dăncilă.

 

Un nou răspuns de la Ponta

Victor Ponta nu s-a lăsat mai prejos, răspunzând atacurilor premierului. ”Nu doresc şi nu cred că ar fi înţelept să răspund jignirilor şi atacurilor personale la adresa mea postate pe pagina de Facebook a Doamnei Dăncilă (presupun că au fost scrise de un consilier , nu de Doamna Premier-că erau fără greşeli de ortografie). De altfel toate cele spuse despre mine şi despre ProRomania sunt copiate din discursurile anterioare ale lui Dragnea şi Codrin-nimic nou , nimic serios”, scrie Ponta pe Facebook. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă