15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăSecuriștii din viața familiei Năsui. Ce dezvăluiri a făcut azi ministrul

Securiștii din viața familiei Năsui. Ce dezvăluiri a făcut azi ministrul

 Discuțiile au apărut după ce marți, în moțiunea simplă dezbătută în Senat, PSD l-a acuzat pe Năsui că familia sa a colaborat cu fosta Securitate.
Ministrul Economiei, Claudiu Nasui, a făcut publice sentințele de condamnare la închisoare de către securiști a tatălui și a bunicii sale. Asta ca reacție la discuțiile apărute în timpul moțiunii simple care l-a vizat și în care PSD l-a acuzat de legături cu foști securiști.

„PSD a decis să scrie această minciună chiar și în moțiunea parlamentară contra mea. Am răspuns în cadrul moțiunii și pun și aici public, sentințele la care făceam referire. Tatăl meu nu doar că nu a fost securist, dar a fost condamnat la închisoare de către securitate. Iar bunica mea a făcut închisoare la Sighet pentru că a ajutat partizanii anti-comuniști care făceau rezistență tocmai contra securității. Prima, sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a tatălui meu pentru infracțiunea de „refuz de înapoiere în țară”. Decizia pronunțată, culmea ironiei, de căpitanul de securitate Doru Viorel Ursu, devenit, după revoluție, ministru de interne în guvernul Ion Iliescu – Petre Roman. A doua, sentința de condamnare la 5 ani de închisoare a bunicii mele, în 1949, pentru „uneltirea contra ordinii sociale”. Adică pentru că a ajutat rezistența anti-comunistă din nordul țării. Nu vă mai spun cine conducea represiunea comunistă în perioada aceea în nordul țării”, a explicat Claudiu Nasui pe Facebook.

Proiect de lege pentru arătarea publică a securiștilor și a rudelor lor

El a reamintit faptul că în urma acestor discuții a decis să depună un proiect de lege privind realizarea unui registru al foștilor securiști în care să apară și rudele lor implicate în viața publică.

„Minciunile la adresa familiei mele au ajuns prea departe. De aceea am depus la senat un proiect de lege prin care să facem un registru cu toți securiștii din decembrie 1989. Hai să vedem toți securiștii. Absolut toți care, apropo, primesc și pensie specială acum pentru marile servicii aduse statului. Și nu doar atât. Hai să vedem toate rudele de până la gradul 3 ale securiștilor care sunt acum în politică (parlamentari, primari, funcții alese, etc.). Măcar la 31 de ani de la revoluție, să aflăm și noi cine au fost securiștii și cine le sunt rudele care dominat politica timp de atâția ani”, a mai spus ministrul Nasui.

Fotocopiile sentințelor au fost publicate pe pagina de Facebook a ministrului.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă