12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăȘefa PNL București anunță tăieri la bugetul Capitalei

Șefa PNL București anunță tăieri la bugetul Capitalei

“Mă bucură, în primul rând, pentru bucureşteni, decizia conducerii USR-PLUS de a susţine, până la urmă, bugetul Capitalei. Liderii politici ai PNL Bucureşti, ai USR-PLUS, ai PMP, alături de Primarul General au avut discuţii în aceste zile şi au ajuns la un acord de susţinere a bugetului Capitalei. Şedinţa de consiliu se va convoca de îndată”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ea subliniază că alternativa pentru neadoptarea bugetului ar fi fost blocarea Bucureştiului.

“Dacă ieşeam din termenul legal până la care trebuia adoptat, Guvernul nu mai putea transfera cotele aferente Bucureştiului. Am explicat consecinţele neadoptării bugetului în toate discuţiile avute. Bucureştiul nu are taxe şi impozite ca să poată susţine serviciile publice, salariile necesare, cheltuielile pentru funcţionarea oraşului”, spune liderul PNL Bucureşti.

Violeta Alexandru arată că bugetul va fi votat cu amendamente şi se vor tăia fonduri, punctând că în acest sens primarul Capitalei a avut toată disponibilitatea.

“A fost evident că niciunul dintre noi nu era de rea-credinţă, că existau explicaţii pentru fiecare măsură propusă, că nu se ascunsese în buget vreun interes obscur al anumitor cercuri de interese. Asta s-a întâmplat atunci când era tăcere pe buget şi, de fapt, se scurgeau banii funcţie de grupurile de interese din jurul PSD. Avem opinii diferite privind şansele atragerii de venituri, se poate optimiza bugetul (şi am apreciat, o spun cu toată sinceritatea, disponibilitatea USR-PLUS de a ne apleca asupra unei minuţioase analize). Era bine să fie optimizat pe parcursul săptămânilor de discuţii (inclusiv în Comisia de buget, unde au fost toţi consilierii de la toate formaţiunile). Ceea ce contează, până la urmă, este să avem astăzi un buget votat pentru Bucureşti. Ne vom încadra în bugetul cu aceste tăieri şi vom analiza în continuare structura veniturilor şi a cheltuielilor pentru rectificare. PNL susţine orice măsură de optimizare a bugetului. Vom avea un obiectiv de la care nu ne abatem: atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea Bucureştiului”, afirmă Violeta Alexandru.

Ea menţionează că, în contextul discuţiilor despre eficientizarea cheltuirii banilor publici, trebuie accelerate măsurile concrete pentru închiderea companiilor municipale, amintind că sunt două proiecte de hotărâre pentru închiderea companiilor municipale, depuse de PNL Bucureşti, care aşteaptă să fie votate.

“Lucrăm la a treia”, a mai anunţat liderul PNL Bucureşti.

Violeta Alexandru mai arată că au fost decuplate alte teme, necesar a fi discutate, de decizia vitală privind bugetul şi a propus o şedinţă a liderilor coaliţiei chiar săptămâna următoare.

“PNL va propune partenerilor de guvernare locală completarea protocolului din campania electorală cu prevederi privind modul de lucru la nivelul deciziilor locale. Nu vreau să amânăm discuţiile”, spune Alexandru.

Preşedintele PNL Bucureşti precizează că detalii privind amendamentele agreate asupra structurii bugetului va oferi primarul general.

“Le mulţumesc încă o dată partenerilor noştri pentru că am ajuns la un rezultat şi nu pot încheia fără să le mulţumesc consilierilor generali PNL pentru cele peste 6 săptămâni în care nu au lipsit de la nicio discuţie la care au fost solicitaţi, în care au venit cu sugestii constructive şi în care au încercat să găsească soluţii, alături de primarul general, la situaţia dezastruoasă a bugetului după PSD. Datorii neplătite de luni de zile şi chiar de ani, în unele cazuri. Vor vota colegii mei liberali, aşa cum îi ştiu, cu responsabilitate faţă de Bucureşti”, conchide Violeta Alexandru. 

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă