Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei

CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei

Șefia Jandarmeriei, sub presiunea președinției

CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei. Ministrul de Interne, Carmen Dan, poate numi un alt interimar, dar nu pe Sebastian Cucoș, care are deja două împuterniciri.

Romulus Georgescu 0 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis refuză să supună spre avizare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) propunerea de numire a lui Sebastian Cucoş în funcţia de şef al Jandarmeriei Române până după pronunţarea organelor judiciare abilitate în legătură cu legalitatea intervenției de vineri din Piaţa Victoriei.

„Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piaţa Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind numirea colonelului Cucoş Gheorghe-Sebastian în funcţia de inspector general să se realizeze după pronunţarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acţiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei şi deciziei CSAT în cadrul unei viitoare şedinţe, luând în considerare şi concluziile anchetelor organelor judiciare competente“, se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale. Însă Președinția atrage atenția că desemnarea unui interimar poate fi făcută de ministrul de Interne. „În ceea ce priveşte problematica interimatului funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române, se impune precizarea că Preşedintele României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu au atribuţii legale potrivit legislaţiei în vigoare, aceasta fiind de resortul ministrului afacerilor interne, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române”, mai anunţă Administraţia Prezidenţială.

 

MAI a trimis hârtiile la Cotroceni

Mandatul de interimar al şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, a expirat ieri, ministrul de Interne anunţând că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului acestuia, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Sebastian Cucoş a avut deja două interimate la şefia Jandarmeriei de câte şase luni, iar potrivit legii el nu mai poate beneficia de un al treilea interimat.

Chiar înainte de apariția comunicatului de la Cotroceni, Carmen Dan dăduse clar de înțeles că dorește ca Sebastian Cucoș să rămână pe post. „În acest moment, Sebastian Cucoş este inspectorul general al Jandarmeriei Române. Suntem încă în procedura de avizare. Teoretic şi astăzi poate să primeas-
că avizul de la Cotroceni, de la CSAT. Noi am făcut demersurile şi am depus toate documentele astfel încât să nu ajungem în situaţia
aceasta“, a declarat ieri Carmen Dan. Ea a adăugat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre avizarea lui Sebastian Cucoş şi nu cunoaşte poziţia şefului statului în această chestiune. „Nu ştiu, că s-a opus, că nu s-a opus. Ştiu doar că suntem încă în procedură. Nu am discutat cu domnul preşedinte despre acest subiect“, a răspuns Carmen Dan.

Colonelul Sebastian Gheorghe Cucoş este șeful Jandarmeriei Române din 15 august 2017. El a fost împuternicit la comandă de două ori de ministrul de Interne, Carmen Dan.   

 

Cum se contrazic MAI și Jandarmeria cu Parchetul Militar

 Locotenent-colonelul Bogdan Pîrlog, procuror militar la Parchetul Militar București, a fost indicat de Jandarmerie ca supraveghetor al evenimentelor din 10 august.

Prezența unui procuror militar care a supravegheat acțiunea a fost anunțată de ministrul de Interne, Carmen Dan. „Jandarmeria şi-a coordonat toate intervenţiile în Piaţă sub supravegherea unui procuror militar. Am spus sâmbătă - sunt şefii misiunilor operative care au fost în Piaţă, este un întreg dispozitiv care s-a ocupat de coordonarea intervenţiei - totul sub supravegherea unui procuror militar. Nu am ce să-mi reproşez, am făcut tot ceea ce trebuia să facă un ministru de Interne responsabil“, a declarat Carmen Dan. La rândul lor, reprezentanții Jandarmeriei au susținut că operațiunea a fost supravegheată de un procuror militar.

În schimb, Ionel Corbu, procurorul militar care se ocupă de dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august, a declarat că niciun procuror militar nu s-a aflat, în acea zi, alături de jandarmi pentru a supraveghea intervenţia, aşa cum a spus Carmen Dan, şi că Jandarmeria a cerut asistenţă abia pe 11 august. „În după-amiaza zilei de 11 august s-a primit o solicitare din partea Direcţiei de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi s-a şi răspuns în sensul că acest demers de a desemna un procuror să facă parte din centrul de comandă mobil excede competenţelor şi deontologiei profesionale. Vă asigur că nu, de la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din centrul mobil de comandă înaintat. Niciunul dintre colegii mei nu a fost mandatat să facă un astfel de demers, de a participa efectiv alături de jandarmi la monitorizarea misiunii care ar excede competenţelor“, a declarat Ionel Corbu.

 

Explicațiile procurorului Pîrlog

La scurt timp, Jandarmeria Bucureşti a afirmat că procurorul militar Bogdan Pîrlog este cel care a fost prezent vinerea trecută la protestul din Piaţa Victoriei. Jandarmeria Bucureşti mai precizează că procurorul s-a autosesizat cu privire la evenimentele din piaţă şi a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă.

Ulterior, însă, locotenent-colonelul Bogdan Pîrlog, procuror militar la Parchetul Militar București, a spus că el se afla acolo în trecere spre casă, că nu a supravegheat intervenția jandarmilor, dar că s-a autosesizat cu privire la săvârșirea unor infracțiuni. „Nu există nicio procedură, nu avem nicio atribuție și nu avem ce căuta în a coordona și nici nu am făcut așa ceva. Nu există «a supraveghea». La ora 17 am plecat de la birou și mă îndreptam spre acasă. Undeva în jurul orei 18 am fost acolo pentru prima dată“, a declarat procurorul militar Bogdan Pîrlog, pentru Libertatea.

Întrebat de ce au spus Carmen Dan și reprezentanții Jandarmeriei că a existat un procuror care a suprevegheat intervenția, el a răspuns că „vă rog să-i întrebați pe dumnealor. Fiecare răspunde de conduita lui și de declarațiile lui. În zonă mă aflam când a început să se dea cu lacrimogene“. Cu privire la sesizarea făcută de Jandarmerie a doua zi, pe 11 august, pentru ca un procuror militar să supravegheze intervenția, procurorul Bogdan Pîrlog a spus că „asta e problema lor. Jandarmeria nu a făcut nicio sesizare. Ei au făcut o solicitare a doua zi pentru ceva ce exceda competențelor legale.“   

 

Carmen Dan,  audiată în Parlament

Ministrul de Interne va fi audiat pe 21 august, în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, la solicitarea PNL și USR, în legătură cu intervenția jandarmilor de vineri seară. Invitația va fi trimisă de Comisia de apărare, deși inițial ședința nu s-a ținut din lipsă de cvorum. Însă, reprezentanți ai USR și PNL au mers în biroul președintelui comisiei, Dorel Căprar, și într-un final social-democrații au fost de acord să trimită această invitație.

Comentarii

loading...