17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăSenat. Votul privind imunitatea lui Tăriceanu, amânat din nou

Senat. Votul privind imunitatea lui Tăriceanu, amânat din nou

“Am discutat în cadrul Biroului Permanent, am propus colegilor ca termenul final, să avem un răspuns din partea Comisiei juridice, să fie data de 2 aprilie. Au fost toți colegii de acord, motiv pentru care am considerat că nu mai aveam de ce să mai dezbatem și solicitarea grupului USR. Rămâne ca termenul final să fie 2 aprilie și să avem un răspuns de la Comisie juridică”, a declarat Claudiu Manda.

În schimb, liderul PSD Liviu Dragnea spune că până la sfârșitul lunii martie ar trebui să se dea un vot cererii DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul președintelui Senatului. El a mai spus că nu le va indica senatorilor social-democrați cum să voteze, pentru că sunt ”suficient de maturi”.

Cererea DNA de urmărire penală a fost trimisă Senatului pe 7 noiembrie 2018 dar discutarea acesteia a fost amânată de mai multe ori. Biroul permanent al Senatului a discutat, în 12 noiembrie, cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului.Cererea a fost trimisă la Comisia juridică, iar în următoarele 14 zile putea fi studiat dosarul, care are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini. În decembrie anul trecut, Biroul Permanent al Senatului a prelungit termenul de 14 zile cu încă zece zile. Între timp, senatorii au intrat în vacanță și Comisia juridică nu a finalizat raportul. O nouă amânare a fost decisă pe 20 februarie, când preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a susținut că ar trebui prelungit termenul de studiere a dosarului de la DNA prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale, pentru a da posibilitatea să-l vadă şi senatorii care nu sunt membri ai Comisiei juridice.

DNA a anunţat, în noiembrie 2018, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă