15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăSimulare electorală: Iată cum ar putea arăta viitorul Parlament

Simulare electorală: Iată cum ar putea arăta viitorul Parlament

Social-democrații l-ar uma cu 44 de mandate de senator și 100 de deputat, însemnând 31%, iar USR PLUS ar obține 15 fotolii de senator și 35 de deputat – 10,8%.

În viitorul Parlament ar mai accede Pro România Social Liberală, cu 12 senatori și 29 de deputați, Pro România și ALDE însumând 8,8%. Partidul fostului președinte Traian Băsescu, PMP, ar avea 9 senatori și 21 de deputați, cu 6,5%. În schimb, UDMR s-ar afla la limita pragului electoral – cu 5,2% și ei ar obține astfel 7 mandate de senator și 17 de deputat. Minoritățile naționale alta decât cea maghiară au rezervate cele 17 fotolii de deputat tradiționale alocate acestui grup.

Simularea a fost realizată de Agenția de Rating Politic, folosindu-se de rezultatele de la alegerile locale din 27 septembrie, pentru consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București. Organizația a aplicat un model propriu de estimare a rezultatelor partidelor care au candidat în alianțe în unele județe (ex. PSD+ALDE+ProRomânia, PNL+USR). Scorul ProRomânia+ALDE a fost calculat prin însumarea voturilor celor două partide, ca și cum ar candida un sigur partid. Este de așteptat ca acest scor comun să varieze semnificativ față de alegerile locale, pentru că alianța este foarte recentă.

UDMR nu a candidat și nu a obținut voturi pe 27 septembrie în 24 de județe (nu a fost pe buletinul de vot). Aceste voturi în plus vor modifica alocarea de mandate pentru UDMR la 6 decembrie (exemplu: își vor eficientiza, la redistribuire, mandatele obținute în Harghita, iar PMP va primi la redistribuire mandate în alte județe). În schimb, voturile/mandatele pentru Diaspora sunt doar o estimare virtuală proprie făcută de Agenția de Rating Politic, în baza rezultatelor anterioare de la scrutinuri naționale (Parlament, Parlament European). Aici, numărul absolut de voturi influențează foarte mult rezultatul alocării.

Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă