14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăSocialiștii europeni îngheață relațiile cu PSD. Răspunsul social-democraților

Socialiștii europeni îngheață relațiile cu PSD. Răspunsul social-democraților

Liderul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, afirmă, într-un comunicat de presă, că relațiile PES cu PSD sunt înghețate. ”Președintele Partidului Socialistilor Europeni, Sergei Stanishev, a confirmat îngrijorările legate de respectarea statului de drept în România. El a informat prim-miniștrii, liderii de partide și comisarii europeni că până la momentul la care Guvernul României își reafirmă atașamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene, conducerea PES consideră înghețate toate legăturile cu PSD. Discuția formală privind apartenența PSD la PES va avea loc la următoarea reuniune a prezidiului PES”, se menționează în comunicatul PES. De asemenea, Stanishev spune că apartenența PSD la familia socialiștilor europeni va fi discutată în luna iunie, la viitoarea întâlnire a conducerii PES. Până atunci, niciun membru al PES nu va participa la evenimentele de campanie organizate de PSD în România. 

La întrunirea PSE de miercuri au participat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, precum şi alţi socialişti europeni.

 

Argumentele PES

Afirmaţiile lui Stanişev vin şi după ce Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni la funcţia de preşedinte al CE, a avertizat vinerea trecută, că Partidul Social-Democrat din România riscă excluderea din PSE din cauza situaţiei statului de drept. Săptămâna trecută, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a ameninţat PSD cu repercusiuni, subliniind că ”un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale” nu poate aparţine acestei familii politice europene.

”Noi am discutat deja personal la Madrid cu Dragnea (liderul PSD Liviu Dragnea), Stanişev (liderul PES Serghei Stanişev), Bullmann (liderul grupului din PE, Udo Bullmann) şi cu mine şi i-am spus în mod explicit. Eu l-am întrebat: Vrei să mai fii membru al acestui partid? Atunci trebuie să respecţi regulile jocului. Pentru noi există limite. Un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale nu aparţine acestei familii”, a afirmat Timmermans. ”Noi am discutat deja personal la Madrid cu Dragnea (liderul PSD Liviu Dragnea), Stanişev (liderul PES Serghei Stanişev), Bullmann (liderul grupului din PE, Udo Bullmann) şi cu mine şi i-am spus în mod explicit. Eu l-am întrebat: Vrei să mai fii membru al acestui partid? Atunci trebuie să respecţi regulile jocului. Pentru noi există limite. Un partid care nu respectă statul de drept şi drepturile fundamentale nu aparţine acestei familii”, a afirmat Timmermans.

 

Răspunsul PSD

Social-democraţii au precizat, referitor la posibilitatea îngheţării relaţiilor între PES şi PSD, că tratamentul unor colegi din PES este inadmisibil şi că se puteau aştepta la atacuri din partea adversarilor politici, însă nu din partea propriei familii politice.

„Referitor la comunicatul afişat ieri pe site-ul Partidului Socialiştilor Europeni, în care se face trimitere la situaţia statului de drept din România, Partidul Social Democrat face următoarele precizări: Acest tratament al unor colegi din PES este inadmisibil. Ne putem aştepta la mistificări şi acuzaţii fără acoperire din partea adversarilor politici ai PSD, dar nu din partea propriei familii.

Înţelegem că, în realitate, situaţia PSD nu a fost discutată în cadrul întâlnirii PES, ceea ce indică faptul că acea poziţionare nu reflectă poziţia de ansamblu a PES! Dar dacă sunt colegi în PES care au îngrijorări cu privire la statul de drept din România, aşteptăm cu interes să ne spună concret care sunt aspectele care îi îngrijorează. Până acum, nimeni dintre cei care s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România nu a putut indica un element concret care să le justifice îngrijorarea”, a transmis biroul de presă al PSD, într-un comunicat.

„De aceea considerăm că toată această poveste legată de statul de drept din România este mai degrabă o chestiune motivată de o logică electorală, decât de o îngrijorare reală. Toată această efervescenţă se va stinge după alegerile din 26 mai. Atunci, după alegeri, situaţia va fi cu totul alta, când cei aleşi în numele PSD vor avea o poziţie mult mai puternică. Atunci va veni şi răspunsul nostru. Însă acum nu vom intra în acest joc şi nu e cazul să-i acordăm o atenţie mai mare decât e cazul”, a completat sursa citată.

 

Reacția PES activists România

Reprezentanţii PES activists România au precizat, joi pe Facebook, că este regretabilă şi „profund incorectă” poziţia Partidului Socialiştilor Europeni de a considera blocate contactele cu PSD, precizând că nu a fost luată nicio decizie formală la nivelul structurilor decizionale ale PES.

„Poziţia adoptată de Partidul Socialiştilor Europeni de a considera blocate contactele cu Partidul Social Democrat este regretabilă şi profund incorectă. Momentan vorbim doar de o poziţie publică pentru că formal nu a fost luată nicio decizie la nivelul structurilor decizionale ale PES. Raţiunile electorale, informaţiile insuficient verificate şi lipsa de consultare a social democraţilor din România au condus la aceste discuţii. Pentru a lua o decizie corectă prima regulă este să asculţi toate părerile, pentru a clama nevoia de transparenţă este nevoie să laşi poarta deschisă dialogului”, au scris reprezentanţii PES activists România, joi pe pagina de Facebook.

Sursa citată reproşează socialiştilor europeni că prin poziţia exprimată public au fost ignoraţi cei aproximativ jumătate de milion de membri ai PSD, adăugând că aceştia nu au nevoie de aprobare pentru a-şi cunoaşte valorile şi identitatea politică.

„Cei aproape jumătate de milion de membri ai Partidului Social Democrat au fost ignoraţi prin această poziţie publică pentru că nu s-a oferit o şansă reală dialogului. La Madrid s-a decis începerea unor schimburi de opinie. Discuţiile au început, iar la nivel tehnic dialogul a fost unul constructiv, conform declaraţiilor publice ale tuturor părţilor implicate. Cei aproape jumătate de milion de social-democraţi nu au nevoie de aprobare pentru a-şi cunoaşte valorile şi identitatea politică, la fel cum şi cei peste 10.000 de membri PES activists România vor continua să militeze pentru o Europă socială. Partidul nostru are astăzi 126 de ani de istorie, a supravieţuit perioadelor grele ale dictaturilor impuse de extrema dreaptă şi de comunism, şi va continua politica sa social democrată pro-europeană care a condus la aderarea României la UE şi NATO”, a explicat sursa menţionată.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă