13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăSocietatea civilă, reacție după ce Dragnea a anunțat că vrea o lege...

Societatea civilă, reacție după ce Dragnea a anunțat că vrea o lege anti-defăimare

„ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de intenţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, de a reintroduce cenzura politică în România. (…) ActiveWatch consideră că denunţarea către instituţii europene a corupţiei sau a politicilor antidemocratice ale persoanelor aflate la guvernare la Bucureşti nu înseamnă defăimarea, ci apărarea ţării. De asemenea, interzicerea expunerii unor puncte de vedere critice la adresa abuzurilor persoanelor aflate la guvernare reprezintă o încălcarea articolului 30 (2) al Constituţiei, care stipulează simplu şi clar că ‘cenzura de orice fel este interzisă’”, a precizat ActiveWatch prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, justiţia europeană protejează în mod expres dreptul cetăţeanului de a-şi critica guvernanţii.

„Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mai multe decizii ale sale că defăimarea ţării şi a naţiunii nu încalcă valorile protejate de Articolul 10, paragraful 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pentru care o restrângere a dreptului la libera exprimare ar fi necesară într-o societate democratică. Menţionăm că pentru toate aceste motive, Parlamentul României a votat deja în trecut pentru abrogarea acestei infracţiuni de sorginte comunistă atunci când a reformat Codul penal”, au subliniat reprezentanţii organizaţiei.

ActiveWatch a mai arătat că în toate statele democratice, structurile aflate la putere sunt expuse criticii, tocmai pentru a-i feri pe cetăţeni de excesele acestora.

„Prin urmare, aşa zisele ‘defăimări’ invocate de Dragnea sunt, de fapt, reziduurile unui discurs pe care românii au refuzat să-l mai asculte după decembrie 1989, discurs în care ‘Conducătorul suprem’ se identifica cu poporul şi cu ţara şi în care denunţa orice acuzaţie sau critică care i-ar fi fost adresată ca fiind o jignire adusă naţiunii înseşi. Nici Dragnea şi niciun alt lider politic, niciun ministru şi niciun guvern nu au dreptul să se substituie identităţii României sau a cetăţenilor români. Ei sunt cu toţii în serviciul cetăţenilor şi au obligaţia să se permită oricui să-şi exprime opinia cu privire la prestaţia lor de la guvernare, chiar şi atunci când aceasta este critică. De asemenea, considerăm că lupta pentru apărarea statului de drept şi a democraţiei nu este activitate antinaţională”, mai reiese din comunicat.

Reprezentaţii ActiveWatch au adăugat că textul comunicatului va fi expediat tuturor ambasadelor ţărilor europene, reprezentanţilor Comisiei Europene la Bucureşti şi altor instituţii europene relevante.

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a susţinut luni că formaţiunea sa va promova un act normativ în baza căruia vor fi sancţionate persoanele care denigrează imaginea României în exterior.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă