Societatea Timișoara și-a exprimat “revolta și dezgustul” față de intenția Institutului Revoluției Române de a organiza un concert pentru marcarea a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
După cum se știe, acest concert a fost, în final, anulat.
“Conducătorii acestui Institut, aflat în subordinea Parlamentului României, sunt personaje vinovate de represiunile din Decembrie 1989 și de uciderea a sute de revoluționari. Obrăznicia și tupeul unora ca Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu și altora, care sunt inculpați în dosarul Revoluției, jignește memoria celor care au murit pentru libertate și democrație. Românii trebuie să afle adevărul legat de acest institut, finanțat din bani publici și care a dus la îmbogățirea imorală a criminalilor din 1989. Tergiversarea dosarului Revoluției a condus la situația paradoxală în care ne aflăm: persoane acuzate de crime împotriva umanității, comise în timpul Revoluției începute în decembrie 1989, construiesc, folosind resurse puse generos la dispoziție de către Parlament, istoria falsă pe care o vor învăța copiii de mâine”, subliniază mesajul transmis de Consiliul de conducere al Societății Timișoara.