23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăSorin Roșca Stănescu: "Justiția eșuată. Europa începe să se trezească"

Sorin Roșca Stănescu: “Justiția eșuată. Europa începe să se trezească”

“Încet, dar sigur, Europa se trezește. Și începe să observe cât de grav a derapat Justiția în România. Și cum tocmai Justiția este cea care afectează existența statului de drept. Un important expert UE, Gary Cartwright a întocmit un raport prin care solicită nici mai mult nici mai puțin decât instituirea unui moratoriu prin care să se suspende extrădările către România. Și este doar începutul. Ceața de pe ochii oficialilor europeni începe să se ridice. Iar prima consecință este că majoritatea parlamentară este obligată nu să încetinească, ci să accelereze reformarea Justiției”, consideră Roșca Stănescu.

“În mod straniu și în aceași timp extrem de elocvent, acest raport dedicat rămânerii în urmă a Justiției sub aspectul evoluției democratice conține și un capitol dedicat serviciilor secrete. Este chiar punctul de plecare ale analizei mele.

În mod normal, într-un stat democratic, caracterizat prin domnia legii, respectiv prin forța dreptului și nu prin dreptul forței, nu au ce căuta serviciile secrete într-o analiză asupra performanțelor sau contraperformanțelor sistemului de Justiție. Dar iată că expertul Gary Cartwright nu numai că a inclus tema serviciilor secrete în raportul său, dar i-a dedicat și un capitol distinct. Oare de ce? Explicația o avem chiar în conținutul expertizei sale. El vorbește despre unul dintre cele mai grave fenomene de corupție din România, făcând sublinieri importante asupra corupției serviciilor de securitate din această țară. Face referiri la practica abuzivă a interceptărilor și, fără a defini în mod explicit acest lucru, se referă firește la numărul extraordinar de mare, anormal de mare al interceptărilor pe siguranță națională. Unul dintre reproșurile pe care le face este adresat în mod direct Serviciului Român de Informații și se referă la practica ilegală a intervențiilor acestuia în dosarele de corupție. În ceea ce mă privește, țin să fac precizarea că, după ce Curtea Constituțională a luat decizia de a scoate SRI din activitatea de interceptare și urmărire a persoanelor bănuite de corupție, probele sau pseudoprobele culese de lucrătorii acestui serviciu au rămas încă în dosarele aflate în cercetare sau chiar în stare de judecată”, susține Stănescu.

“Acest raport denunță practica detenției preventive utilizată în mod excesiv de către procurori cu acordul judecătorilor și semnalează din nou condițiile improprii din penitenciare.

Ceea ce afirm eu de ani de zile, ceea ce afirmă și mulți alți analiști sau oameni politici referitor la faptul că nu poate exista stat de drept atâta timp cât nu există o separare a puterilor în stat, o separare reală, în special între puterea judecătorească și celelate puteri, legislativă și executivă, iată, se subliniază și în acest raport. Care ar trebui să ne dea la toți de gândit. Inclusiv sau în primul rând celor care consideră în mod eronat că îndreptarea legilor Justiției, în așa fel încât să fie asigurate garanții substanțiale că drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt respectate și că procurorii și judecătorii trebuie să răspundă disciplinar, financiar sau chiar penal pentru erorile pe care le comit din lipsă de profesionalism sau cu rea intenție, ar reprezenta un abuz împotriva independenței Justiției și a statului de drept. Iată că lucrurile sunt pe dos.

Și tocmai de aceea, semnalând constatările din ce în ce mai alarmante ale Curții Europene ale Drepturilor Omului privind abuzurile săvârșite într-un număr uriaș de procese, în special penale,  Gary Cartwright face o propunere, care ar trebui să-i alarmeze pe români până la ce mai înalt nivel: suspendarea extrădărilor către România. Asta înseamnă nici mai mult nici mai puțin ca, în această ipoteză, întrucât România nu respectă drepturi elementare ale celor investigați sau aflați în curs de judecată, solicitările autorităților de la București în cazul persoanelor fugite peste graniță să fie ignorate din capul locului. Pentru că, așa cu s-a constatat, și asemenea solicitări sunt tot abuzive.

Europa începe să se trezească. Mai întâi Europa experților. A specialiștilor în drept. În chestiuni judiciare. După care, inevitabil, se va trezi și Europa politică. Iar la capătul acestui parcurs, probabil că le vom putea spune ”bună dimineața” și domnilor ambasadori. Și, desigur, protestatarilor de tip #rezist, încheie Sorin Roșca Stănescu.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă