Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

SRI publică astăzi protocolul de colaborare cu Parchetul General, încheiat în 2009

SRI publică astăzi protocolul de colaborare cu Parchetul General, încheiat în 2009

Serviciul Român de Informaţii (SRI) va publica astăzi protocolul de colaborare încheiat cu Parchetul General în anul 2009, a anunțat joi seară purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Adrian Bărbulescu 0 comentarii

"Mâine va fi publicat protocolul din 2009 dintre Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii. (...) Noi nu avem un protocol semnat cu DNA, avem cu Parchetul General, unde e inclusă şi DNA", a spus la B1 TV Ovidiu Marincea, precizând că acest protocol va fi publicat pe site-ul SRI.

El a spus că "nu vor fi surprize în acest protocol", care cuprinde regulile pe care le aplică cele două instituţii prin respectarea legii. Purtătorul de cuvânt a spus că protocoalele încheiate de SRI cu diverse instituţii sunt acorduri bilaterale sau multilaterale între instituţii ale statului, care stabilesc metode de aplicare a cooperării dintre acestea, "nu pe lângă lege, nu dând noi puteri vreunei instituţii, ci norme de lucru, punând în aplicare legea".

Ministerul Public a transmis marţi că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ca protocolul încheiat între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) să poată fi declasificat. "În acest moment, având în vedere concluzia analizei, Ministerul Public aşteaptă punctul de vedere al Serviciului Român de Informaţii, astfel cum prevede procedura de declasificare a documentelor cu acest regim juridic, punct de vedere care a fost solicitat în scris instituţiei cosemnatare. Reamintim faptul că protocolul în cauză a fost încheiat în cadrul normativ în vigoare la data semnării, în limita şi competenţele specifice prevăzute de lege”, preciza Ministerul Public.

Preşedintele comisiei de control a SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că tot protocolul încheiat între Parchetul instanţei supreme şi SRI va fi declasificat, dar numai după ce Parchetul General îşi va da acordul în acest sens.

Pe 19 martie, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr începerea procedurii legale de desecretizare a protocoalelor încheiate între Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism si Serviciul Român de Informaţii.

Comentarii

loading...