10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăStatul de drept, sub lupa Comisiei Europene

Statul de drept, sub lupa Comisiei Europene

Șeful Executivului consideră că propunerea Ursulei von der Leyen, recent aleasă președinte al Comisiei Europene, este corectă.

„Este bine, este bun faptul că e o abordare care nu este specifică doar câtorva state, este o abordare la nivel european care se va aplica tuturor statelor membre. Ne uităm acum la Mecanismul de Cooperare şi Verificare ce este aplicat doar României şi Bulgariei. Eu cred că atunci când se ia o măsură la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Eu sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al Uniunii Europene, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Cred că această abordare a preşedintelui Comisiei Europene este corectă pentru că este o măsură care vizează toate statele“, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă. 

 

„Vom evita să arătăm cu degetul doar spre anumite state membre“

Noua conducere a Comisiei Europene a anunțat miercuri că susține introducerea unui mecanism pentru transparentizarea situației statului de drept în fiecare stat membru al UE.

„Pentru a raţionaliza o dezbatere intensă, vom susţine introducerea unui mecanism care să ofere un raport transparent asupra situaţiei statului de drept în fiecare stat membru. În acest mod vom evita să arătăm cu degetul doar spre anumite state membre; vom face astfel încât să fie evaluate toate ţările“, a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu acordat mai multor publicații europene, citează europafm.ro.

Potrivit oficialului european, „respectarea regulilor destinate tuturor este singurul fundament pentru menţinerea unui anumit echilibru între puterile influente în lume“.

„Aceleaşi criterii sunt valabile pentru toată lumea. Experienţa mea politică îmi sugerează că respectarea regulilor destinate tuturor este singurul fundament pentru menţinerea unui anumit echilibru între puterile influente în lume. Noi apărăm ordinea bazată pe reguli, iar acest lucru se aplică şi în UE“, a declarat  Ursula von der Leyen, conform sursei citate.

În ceea ce privește ridicarea MCV în cazul României, Dăncilă a afirmat că Guvernul va purta discuţii cu Comisia Europeană în acest sens.

„După alegeri, am discutat cu fostul preşedinte al Comisiei Europene, cu fostul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am spus că noi avem foarte mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare punct în parte. Dar aceste discuţii nu cred că trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei. Sunt discuţii care vizează magistraţii, sunt discuţii în care trebuie să avem părerea şi a judecătorilor şi procurorilor şi asociaţiilor magistraţilor, pentru a putea pune anumite puncte în aplicare, sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem implementa acel aspect din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar cred că este foarte important dialogul, şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legată şi de acest aspect, dar şi de alte aspecte referitoare la această cooperare“, a adăugat Viorica Dăncilă.

Comisia Europeană (CE) a propus recent o serie de măsuri menite să consolideze statul de drept în UE, printre care realizarea unui raport anual privind statul de drept, care va viza toate statele membre UE, şi modificarea procedurii de infringement pentru a putea solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când consideră necesar.

 

 

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...
Ultima oră
Pe aceeași temă