13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăSteriu: Aşteptăm părerea CCR cu privire la numirea miniştrilor interimari

Steriu: Aşteptăm părerea CCR cu privire la numirea miniştrilor interimari

“Nici gând să ne agăţăm de putere. Conform Constituţiei, suntem în totalitate în respectul ei, avem în clipa de faţă absolut toate punctele din Constituţie analizate de oameni care se pricep foarte bine la acest lucru. Dacă se doreşte de către Opoziţie să schimbe Guvernul, o poate face prin moţiune de cenzură. (…) În primul rând, aşteptăm peste două zile să vedem cu privire la numirea miniştrilor interimari, ce părere are Curtea Constituţională. Este aceea care are în final ultimul cuvânt în această dispută. Noi suntem convinşi că ne va da dreptate şi că imediat domnul preşedinte Iohannis va trebui să accepte cele trei numiri de miniştri interimari. Imediat după aceea, cu siguranţă, la nivelul unui Comitet Executiv al PSD vom stabili paşii următori”, a spus Steriu la RFI, întrebat cum comentează faptul că există voci care spun că PSD lasă impresia că se agaţă de putere prin evitarea Parlamentului pentru o nouă formulă de Guvern.

El a adăugat că PSD va veni în Parlament, aşa cum a anunţat preşedintele partidului, Viorica Dăncilă, şi rămâne de văzut dacă va face remaniere sau restructurare a Guvernului, acest lucru urmând să fie stabilit după data de 18 septembrie.

Steriu a mai spus că sunt mulţi parlamentari de la ALDE care şi-au declarat intenţia de a vota alături de PSD.

“Voturile din Parlament, vom vedea cum vor veni, sunt foarte mulţi parlamentari de la ALDE care deja şi-au declarat intenţia de a vota alături de noi mai departe. Aşteptăm în această săptămână şi în ALDE să se liniştească apele şi să aleagă drumul pe care vor să meargă”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că moţiunea de cenzură pe care vrea Opoziţia să o iniţieze este “o Fată Morgană”.

“Îl auzeam pe domnul Orban numărând ca în Caragiale: două la primărie, trei dincolo. Deocamdată, dânsul nu a arătat că poate strânge niciodată în aceşti trei ani măcar numărul de voturi, precum au avut semnături la fiecare moţiune de cenzură (…). Moţiunea aceasta este o ‘Fată Morgana’. Până nu o vedem, până nu există, ea e doar în declaraţiile domnului Orban. Haideţi s-o vedem scrisă, depusă, înregistrată, pentru că astfel de texte la fiecare şase luni le avem. Le împărtăşim, as putea spune, umorul de tip Caragiale, pe care îl arată de foarte multe ori. Cu texte de moţiune depuse în ultima săptămână de sesiune nu arătăm deloc a Opoziţie serioasă”, a mai precizat Steriu.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă