13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu dă vina pe opoziție pentru violențele din 10 august

Tăriceanu dă vina pe opoziție pentru violențele din 10 august

„Primul mesaj este către români: suntem cu toţii cetăţeni ai României, o singură ţară şi un singur popor. Nu trebuie să permitem unei minorităţi agresive şi violente să ne împartă în susţinători ai unui partid sau altul, să ne divizeze, să îi întoarcă pe tineri împotriva celor în vârstă, pe cei din ţară împotriva celor din diaspora, ş.a.m.d. Mai importante sunt valorile care ne unesc: libertatea de exprimare, dar şi respingerea violenţei de orice natură şi respectul faţă de drepturile şi libertăţile individului şi faţă de instituţiile statului chemate să le protejeze. Ultima perioadă este marcată de o intoleranţă din ce în ce mai puternică, iar lupta politică trebuie dusă cu argumente, cu proiecte, nu cu apeluri la eliminarea adversarilor politici. Cei care le cer românilor să le poarte bătăliile lor politice, cei care îi îndeamnă la violenţă verbală sau chiar fizică, urmăresc să îi folosească drept pioni şi depinde de noi toţi să nu intrăm în jocul lor”, a scris Tăriceau, marţi, pe Facebook, citează Mediafax.

Preşedintele ALDE şi al Senatului a adăugat că unii politicieni „pun paie peste foc” şi încurajează acţiunile celor care consideră că „votul într-o democraţie este un moft”.

„Al doilea mesaj este către acei politicieni care fac acum coadă la Parchet pentru a îi denunţa în bloc pe jandarmii chemaţi să menţină ordinea. Să ataci repetat o instituţie importantă pentru că a încercat să ţină sub control violenţele din timpul protestelor şi să împiedice anarhia, este o dovadă de oportunism cras şi rea-voinţă şi trădează o mentalitate antidemocratică. Prin discursul şi acţiunile lor, aceşti oameni politici pun paie peste foc şi hrănesc excesele şi chiar violenţa unei minorităţi vocale, pentru care votul într-o democraţie este un moft, iar guvernele ar trebui schimbate prin mijloace nedemocratice, inclusiv prin violenţă. Fac apel la aceşti oameni politici să lase deoparte limbajul jignitor şi îndemnurile la violenţă pe care le repetă cu insistenţă în aceste zile. Nu aşa se ajunge la putere! România nu se construieşte cu înjurături şi abuzuri, ci prin moderaţie, efort şi respectarea valorilor care ne unesc!”, a apreciat Tăriceanu.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă