14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu, despre o nouă majoritate parlamentară

Tăriceanu, despre o nouă majoritate parlamentară

Declarația lui Tăriceanu vine după ce patru deputaţi au plecat de la PSD, iar senatorul Adrian Ţuţuianu anunţă formarea unui nou grup parlamentar.

Tăriceanu spune că majoritatea nu se va schimba, mai ales dacă se va organiza plen reunit, pentru că de la Senat “vine o armată mai puternică”.

“În aritmetica parlamentară, în momentul de faţă, problema majoră care se pune este: Dacă Opoziţia, dacă vrea să depună o moţiune de cenzură, are numărul necesar sau nu? Din calculele pe care le-am văzut, le lipsesc 50 de voturi. Aşa că ceea ce au făcut săptămâna trecută – că sunt patru parlamentari care au dezertat, să spunem aşa, nu cred că rezolvă problema. Doi – l-am văzut pe fostul prim ministru Victor Ponta care spunea: ‘Da, am vota o moţiune de cenzură, dar dacă e să vină PNL-ul cu Orban, atunci n-o să ne facem de râs să votăm aşa ceva’. Adică îşi dau şi ei seama că oferta alternativă este de-a dreptul hilară. Deci eu privesc treburile astea foarte serios, nu le tratez aşa de sus”, a afirmat Tăriceanu la Senat.

Un alt argument adus de preşedintele Senatului în favoarea menţinerii actualului guvern este importanţa menţinerii stabilităţii politice în ajunul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

“Sunt chestiuni foarte serioase. Stabilitatea politică cred că e un lucru foarte important, mai ales acum, în ajunul preluării preşedinţiei. O cădere de guvern cred că ar fi foarte proastă din această privinţă, din acest motiv şi prin urmare chiar analizând aceste transferuri cu ghilimele nu se schimbă majoritatea în Parlament în aşa fel încât vreo moţiune de cenzură să aibă şanse să treacă”, a arătat Tăriceanu.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă