10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Observ o zbatere disperată a Vioricăi Dăncilă

Tăriceanu: Observ o zbatere disperată a Vioricăi Dăncilă

“Observ de câteva zile o zbatere disperată a d-nei Dăncilă în încercarea de a se salva de la înec. A ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar – doar îi va convinge să i se alăture. Şi, cum n-a reuşit, acum a scos pe ‘tarabă’, tot pentru colegii mei, inclusiv funcţia de preşedinte al Senatului, pe care am anunţat că o voi elibera la începutul sesiunii parlamentare de toamnă. A făcut-o chiar fără să-şi consulte colegii de partid care aspiră în mod natural la preluarea acestei demnităţi importante, în condiţiile în care partidul domniei sale are o majoritate. Dragă Viorica, ai grijă, mai ai puţin şi eşti gata să ajungi cu ‘oferta’ la mine!”, a scris Tăriceanu pe facebook.

El a susţinut că aceste demersuri sunt inspirate de consilierii Vioricăi Dăncilă şi “sunt gândite în logica celor care o ghidonează: totul se vinde şi se cumpără!”

“Orice ar face însă, şi indiferent de tertipurile la care apelează, finalul va fi acelaşi: va trebui să vină în faţa Parlamentului pentru a dovedi soliditatea susţinerii. Şi atunci…”, a adăugat Tăriceanu.

Vineri, premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Mamaia, că există parlamentari ALDE care aveau îndoieli privind ruptura cu PSD.

“Am discutat nu numai cu parlamentarii ALDE, am prieteni în ALDE pe care îi respect şi care aveau îndoieli referitor la această ruptură de PSD. Vom vedea, nimeni nu obligă pe nimeni. Eu sincer m-aş bucura dacă dintre colegii noştri şi partenerii noştri de doi ani şi jumătate s-ar întoarce şi am putea să construim împreună. Am făcut foarte multe lucruri bune împreună şi cred că este de datoria noastră să dăm dovadă de responsabilitate şi să continuăm aceste lucruri bune pentru români şi România”, a spus preşedintele PSD.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă