13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu vrea comisie pentru analizarea protocoalelor secrete

Tăriceanu vrea comisie pentru analizarea protocoalelor secrete

Tăriceanu mai spune că membrii acesteia să fie capabili la finalul audierii să facă o analiză a situaţiei, să constate anumite defecţiuni la nivel legislativ şi să facă recomandări pentru îndreptarea acestora, menţionând că ar fi binevenită prezenţa unor personalităţi juridice chiar şi din alte ţări.

Tăriceanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, că trebuie făcută lumină în situaţia protocoalelor secrete.

“Am vorbit de necesitatea creări unei comisii a adevărului şi reconcilierii. Trebuie scoase la lumină toate aceste legături pe care le numeam oculte, astăzi nu mai sunt oculte, numai că noi ştim o parte din protocoale. Eu am răsuflat uşurat. Nu ştiu voi, ca ziarişti, ce aţi zis: «Dom’le, în sfârşit, au apărut la lumină chestiile astea» Bravo! Aplauze! Când colo, descoperim că mai sunt unele secrete şi nescoase la lumină. Or mai fi şi altele, Dumnezeu ştie!”, a spus Tăriceanu.

El a precizat că la comisia respectivă ar putea veni oameni care să mărturisească lucruri care încă nu se ştiu.

“S-ar putea să vină la audieri oameni care să mărturisească lucruri pe care nu le ştim. Eu, de exemplu, nu am aflat încă, poate e interesul vostru jurnalistic şi o să aflu şi eu cu ocazia asta, de unde a apărut protocolul. Cine l-a scos la lumină? Protocolul secret între SRI şi Parchet. Adică ştim că l-a pus Vâlcov pe pagina de Facebook, dar de unde i-a venit lui Vâlcov? Cine l-a adus? Jurnalistic, mi se pare o temă interesantă”,a preciazat liderul ALDE.

El a mai spus că la comisie ar fi binevenită prezenţa unor personalităţi juridice chiar şi din alte ţări.

“Comisia trebuie să aibă o finalitate. Care e finalitatea pe care o văd eu? Pe baza audierilor să fie capabilă să facă o analiză, un constat al situaţiei şi să facă recomandări. Şi pentru acest lucru cred că ar fi binevenită prezenţa unor personalităţi juridice şi din alte ţări”, a explicat Tăriceanu.

Întrebat dacă această comisie ar putea ajunge la concluzia că se impune demiterea lui Eduard Hellvig, Tăriceanu a răspuns că nu ştie dacă va putea face comisia astfel de recomandări. 

“Nu ştiu dacă comisia va putea să facă astfel de recomandări, nu cred. Sunt tentat să cred că nu poate să facă aşa ceva. Poate, în schimb, să constate anumite defecţiuni la nivel legislativ, de funcţionare instituţională, de încălcări de lege, şi să facă recomandări în acest plan. Dar să propună înlocuiri, nu cred”, a precizat liderul ALDE.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă