15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăTemă din programul USR PLUS: „Să nu mori cu dreptatea în mână”

Temă din programul USR PLUS: „Să nu mori cu dreptatea în mână”

Programul a fost aprobat de cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR și PLUS. Documentul va fi prezentat în întregime după depunerea listelor de candidaturi USR PLUS.  

Între timp, Alianța a anunțat șase angajamente-cheie din cele 40 cuprinse în program:

– Să nu mori cu dreptatea în mână. „Vom repara tot ce a distrus PSD în materie de Justiție, de la corectarea legilor Justiției și desființarea Secției Speciale la repornirea activității DNA, reincriminarea neglijenței în serviciu și revenirea la vechea definiție a abuzului în serviciu”, susține documentul. 

– Fără politică în școală. „Desființăm, treptat, inspectoratele școlare și organizăm concursuri pentru directorii de școli, astfel încât să avem manageri performanți la conducerea unităților de învățământ”.

– Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate. Este vorba de un program de 1 miliard de euro pentru următorii patru ani, prin care să fie finanțată renovarea sau reconstrucția de spitale.

– Împădurim România și creăm DNA-ul Pădurilor. „Simultan cu organizarea unui Parchet dedicat infracțiunilor de mediu, vrem să atragem fonduri europene, private și bugetare pentru atingerea unui ritm de împădurire anual care să permită ca, până în 2050, să acoperim cu păduri aproximativ 40% din suprafața terestră a României”.

– Bani europeni în industrii ale viitorului. „Vrem să dezvoltăm România prin investiții în tehnologii verzi și energie curată, digital & industrie 4.0, prelucrare cu valoare adăugată înaltă și inovare, ecoturism, industrii creative”.

– Internet pentru toți. „Oricine, oriunde, să aibă acces la internet de mare viteză pentru că aceasta este autostrada viitorului”.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă