10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăToader, Hellvig și șefa CSM marii absenți de la raportul DNA

Toader, Hellvig și șefa CSM marii absenți de la raportul DNA

DNA și-a prezentat, miercuri, raportul de activitate pentru anul 2017. De la eveniment au fost însă și absențe notabile. Evenimentul a avut loc la o zi după ce Codruţa Kovesi a fost audiată de procurorii CSM, aceştia dând aviz negativ cererii de revocare. În timp ce Klaus Iohannis a fost prezent, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şeful SRI, Eduard Hellvig, şi şefa CSM, Simona Marcu, au lipsit.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şeful SRI, Eduard Hellvig, şi şefa CSM, Simona Marcu, au fost printre marii absenți de la bilanțul DNA.

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a remarcat această situaţie, spunând în debutul discursului: ”Nu mă pot abține să nu precizez că particip la al cincilea bilanț DNA și parcă în alți ani masa de la prezidiu era mai lungă și mai încăpătoare. Vremea sau vremurile…?”

Bilanțul DNA a avut loc la o zi după ce Codruţa Kovesi a fost audiată de procurorii CSM, aceştia dând aviz negativ cererii de revocare.

“Mâine aveţi bilanţul, mâine este 28 februarie şi până mâine trebuia să îmi trimiteţi raportul (n.r. – de activitate pe 2017) şi nu l-am primit. Aveţi o explicaţie? Mi-aţi trimis şi o invitaţie şi vă mulţumesc, dar sigur nu voi veni, că eu vin acolo să mă uit la dumneavoastră ca ministru al Justiţiei fără a vă îndeplini obligaţia din lege să îmi daţi raportul. (…) Potrivit legii, raportul se trimite la invitaţi”, a spus Toader la şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM în care a fost luată în discuţie solicitarea lui Toader de revocare din funcţie a şefei DNA.

Kovesi a precizat că raportul de activitate al DNA pe anul 2017 i-a fost transmis ministrului Justiţiei în cursul acestei zile.

“Şi eu ce fac, îl citesc la noapte?”, a replicat ministrul Justiţiei.

Cele mai citite
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Dinamo, victorie la limită în prima manșă a sferturilor de finală din EHF European League

Formația de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 28-27 în fața danezilor de la Skjern Handbold, pe teren propriu, în prima...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă