9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăTot ce trebuie să știi despre euroalegeri și referendum

Tot ce trebuie să știi despre euroalegeri și referendum

Duminică, secţiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 şi 21:00. La ora 21:00 mai pot vota doar alegătorii care se află în sala unde se votează. În străinătate se votează între 7.00 şi 21.00 ora locală. Au drept de vot cetățenii români care au împlinit 18 ani până pe data de 26 mai.

Alegătorii care în ziua alegerilor se află în localitatea de domiciliu sau reședință votează la secțiile de votare la care sunt arondați. La adresa www.registrulelectoral.ro puteți afla care este secția de votare la care sunteți arondați. Dacă sunteţi omis din lista permanentă, veţi fi înscris pe o listă suplimentară. Bucureştenii trebuie să voteze la secţia unde sunt arondaţi, ei neputând vota pe listă suplimentară în alt sector. Ambele voturi (pentru europarlamentare şi referendum) vor fi date în aceleaşi secţii de votare. Cei aflați pe 26 mai în altă localitate decât cea de domiciliu pot vota la orice secție de votare, fiind înscriși pe listele suplimentare.

Românii care au domiciliul sau reședința în afara țării pot vota în secțiile de votare din străinătate, fiind înscriși pe listele suplimentare. Lista secțiilor de votare din străinătate poate fi găsită pe siteul Ministerului Afacerilor Externe – www.mae.ro.

 

Actele necesare

Alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în același interval de timp, între orele 7:00 și 21:00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare și câte unul pentru fiecare întrebare a areferendumului. În secția de votare sunt instalate trei urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot.

Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă.

Trebuie să prezentați actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare. În România se poate vota pe bază de carte de identitate definitivă sau provizorie, buletin de identitate sau pașaport diplomatic sau de serviciu.  Programul pentru emiterea cărților de identitate a fost prelungit, astfel: Sâmbătă, 25 mai: 8.00 – 16.00, Duminică, 26 mai:  7.00 – 21.00 (actele se depun până la ora 16). Noua carte de identitate va fi emisă în cel mai scurt timp posibil.

Aceste acte sunt valabile și pentru românii care votează în străinătate. În plus, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate.

După scanarea actului de identitatea şi validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condiţiile legale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare ia o decizie în acest sens. Aveţi opţiunea de a vota doar la europarlamentare sau doar la referendum.

 

Ce conțin buletinele de vot

După semnarea sau înscrierea şi semnarea pe lista electorală suplimentară veţi primi un buletin de vot pentru europarlamentare şi două pentru referendum (câte un buletin pentru fiecare întrebare de la referendum). Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.

Un buletin de vot vizează alegerile europarlamentare și conține listele de candidați ale fiecărui partid. În data de 26 mai 2019, alegem 33 de membri din România pentru Parlamentul European. Mandatul membrilor din România în Parlamentul European este de cinci ani. Membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Cu alte cuvinte, fiecare partid care depășește pragul de 5% va primi un număr de mandate direct proporțional cu numărul de voturi.

De asemenea, pe 26 mai o să aibă loc şi un referendum pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletine de vot separate sunt:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Pentru validarea referendumului, este necesară o prezență de minim 30%, iar cel puțin 25% din voturi trebuie să fie valabile.

 

Operațiunea de votare

Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Dacă aceasta lipseşte, votul va fi declarat nul! Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit, respectiv opţiunii de la referendum. Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secţiei de votare să rămână în afară, şi introduceţi-l apoi în urnă corespunzătorare (vor fi folosite urne diferite pentru alegeri şi referendum) astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. Dacă greşiţi aplicarea ştampilei, puteţi cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat.

Restituiţi ştampila şi primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărţile de identitate). Se va aplica un singur autocolant, indiferent dacă votaţi doar la referendum sau la europarlamentare.

 

 Cine poate solicita urna mobilă

Alegătorii care nu se pot deplasa la secţia de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoţită de documente justificative. Cererea se face cel târziu în preziua alegerilor. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială şi materialele necesare votării. Fiecare secţie de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secţia de votare.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă