Traian Băsescu deplânge soarta pensionarilor ”furați” de guvernările PSD și PNL

Traian Băsescu deplânge soarta pensionarilor ”furați” de guvernările PSD și PNL

Fostul șef de stat a atacat în termeni duri PSD și PNL, acuzând cele două partide că au batjocorit și au înșelat pensionarii prin neaplicarea indexării pensiilor la 1 ianuarie al fiecărui an, aşa cum cere legea.

Eugen Cișmașu 0 comentarii

"Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD, care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 lei în anul 2020. Liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei; total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari în anul 2020 - 4.664.640.000 lei sau 965.763.975 euro; de patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an, aşa cum cere Legea 263 din 2010", a scris Traian Băsescu, vineri, pe contul personal de socializare.

În aceeași postare, Traian Băsescu i-a luat în vizor şi pe liderii "aleşi sau autointitulaţi" ai pensionarilor, care "au prins gustul statului la televizor, unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice escroc de politician care îi bagă în seamă".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...