12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăTrece sau nu de Senat legea carantinei propusă de Guvern?

Trece sau nu de Senat legea carantinei propusă de Guvern?

Amânarea solicitată vineri de Robert Cazanciuc, senator PSD, a mutat discuțiile astăzi, când se așteaptă clarificări venite din partea Executivului și exemple de legislații similare din statele Uniunii Europene. La discuții au fost invitate organizații neguvernamentale, asociații neprofesionale dar și reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai CSM.

“Toţi care sunt implicaţi într-un fel sau altul în aplicarea acestei legi trebuie să spună un punct de vedere, pentru că altfel dacă legea nu este clară, uşor de înţeles, uşor de aplicat doar îi păcălim pe români că vom avea o lege care îi protejează. Toate mecanismele din lege trebuie să fie foarte, foarte clare şi conforme cu nevoile noastre de astăzi.”, a explicat Cazanciuc amânarea dezbaterilor în Comisia Juridică, și, implicit, în plenul Senatului.

În cel mai fericit caz, dacă toate părțile implicate în procesul decizional își vor prezenta astăzi argumentele, senatorii ar putea vota după-amiază proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat, a adoptat proiectul joi seara, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma unei discuţii cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă